Halep – Șarapova, finala așteptată de specialiștii de la Roland Garros. New York Times: „Simona poate avea pretenții, Serena și Na Li nu mai sunt în competiție”

Redactor:
Marius Hutu
Halep - Șarapova, finala așteptată de specialiștii de la Roland Garros. New York Times:
  • Publicat:
  • Actualizat:

  • Fabrice Santoro și jurnalistul american Christopher Clarey de la New York Times susțin că Șarapova a devenit principala favorită la câștigarea trofeului, prin prisma experienței la acest nivel, dar Simona Halep este o candidată serioasă pentru a râvni la trofeu

Turneul de la Roland Garros devine tot mai trepidant pentru România. Suporterii Simonei Halep și ai Soranei Cîrstea sunt tot mai mulți de la un meci la altul, în frunte cu Ion Țiriac, cae și-a făcut deja apariția șa competiție, magnatul român având cele mai bune locuri pe Philippe Chatrier. Emoțiile unui turneu de vis pentru noi au crescut substanțial și după de străinii au început să vorbească tot mai pregnant despre Simona Halep ca o posibilă finalistă. Turneul feminin chiar pare croit pentru un drum foarte lung pentru româncă, în condițiile în care a devenit numărul unu ca favorită pe tablou! Pe rând, Na Li, Serena Williams și Agnieszka Radwanska au fost eliminate din competiție.

Pe fondul surprizelor de la această ediție, majoritatea pronosticurilor în rândul jurnaliștilor străini, dar și a foștilor mari jucători indică o finală Maria Șarapova – Simona Halep la ediția din acest an. „Șarapova probabil că este favorită, dar Simona este în grupul care poate pretinde să câștige trofeul la Roland Garros, mai ales că acum Na Li, Serena Williams nu mai sunt în competiție. Este o bună oportunitate pentru ea. Cred că finala Șarapova – Halep este cea mai probabilă”, a declarat pentru ProSport Christopher Clarey de la New York Times, unul dintre jurnaliștii care i-au urmărit evoluția Simonei în ultimii ani. Pe aceeași idee a mers și Fabrice Santoro, un fost jucător important din echipa Franței de Cupa Davis. „Simona are șanse bune să facă lucruri frumoase aici, în mod cert este una din favorite la victorie. Șarapova este principala favorită pentru că are mai multă experiență, dar Halep se situează în imediata ei apropiere”, a susținut pentru ProSport Fabrice Santoro.

Cinci din primele 10 jucătoare ale lumii nu se mai află în competiție la Roland Garros. Viktoria Azarenka nu a participat, iar Serena, Radwanska și Cibulkova au fost eliminate după primele trei tururi. Pe taboul principal, conform clasamentului WTA, Simona Halep a devenit favorită 1, urmată de Petra Kvitova, Jelena Jankovic, Maria Șarapova și Angelique Kerber.

„Sfertul” Simonei Halep a devenit cel mai echilibrat

Prima mare supriză a turneului a fost eliminarea chinezoaicei Na Li, însă tabloul feminin s-a „curățat” de mai multe favoite pe cealaltă jumătate, din moment ce au ieșit Serena și Radwanska. Interesant este faptul că „sfertul” Simonei Halep a devenit cel mai echilibrat, pe aceeași parte regăsindu-se Kvitova, Ivanovic, Stephens, Makarova și Kuznetsova, jucătoare aflate într-o formă sportivă bună. Pe partea de sus au mai rămas doar Șarapova, Kerber și, eventual, Carla Suarez Navarro din jucătoarele care pot emite pretenții la finală. Pe „sfertul” Soranei Cîrstea se mai află doar Jelena Jankovic din top 10, iar din rândul capilor de serie au mai supraviețuit Sara Errani (nr. 10) și Andrea Petkovic (n.r. 28). Așadar, dacă Sorana produce surpriza în turul 3, sâmbătă, atunci o semifinală românească la Roland Garros ar putea prinde contur. În acest an, Cîrstea a învins-o pe Errani la Dubai, pe hard.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Răsturnare de situație în cazul vatmanului care a intrat în mașina SPP-istului. Ce avea în sânge
Răsturnare de situație în cazul vatmanului care a intrat în mașina SPP-istului. Ce avea în sânge
Cum l-au numit spaniolii pe Andrei Rațiu, după ce a dat o pasă decisivă cu Atletico Madrid
Cum l-au numit spaniolii pe Andrei Rațiu, după ce a dat o pasă decisivă cu Atletico Madrid
Lacrimi și urlete de jale la înmormântarea Anei-Maria Vasiliu. Familia a cedat, înainte ca tânăra să fie dusă la groapă. A fost nevoie de intervenția medicilor
Lacrimi și urlete de jale la înmormântarea Anei-Maria Vasiliu. Familia a cedat, înainte ca tânăra să fie dusă la groapă.…
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Andreea Bănică, aproape goală pe internet, la 46 de ani. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, aproape goală pe internet, la 46 de ani. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una:  - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una: - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
Camping de lux în mijlocul naturii, noua modă în turism. Cât costă un sejur de trei nopţi:
Camping de lux în mijlocul naturii, noua modă în turism. Cât costă un sejur de trei nopţi: "O experienţă minunată"
FORȚA misterioasă care ar putea rezolva cele mai mari ENIGME ale cosmologiei
FORȚA misterioasă care ar putea rezolva cele mai mari ENIGME ale cosmologiei
Atunci am ajuns bogat! Miliardarul Ion Ţiriac, dezvăluire fabuloasă despre averea lui
Atunci am ajuns bogat! Miliardarul Ion Ţiriac, dezvăluire fabuloasă despre averea lui
Cum arată acum Noah, fiul lui Pițurcă Jr. cu Cristina ICH. A moștenit ochii superbi ai mamei sale
Cum arată acum Noah, fiul lui Pițurcă Jr. cu Cristina ICH. A moștenit ochii superbi ai mamei sale
Asia Express sezon 7. Anca Țurcașiu a ajuns pe mâinile medicilor. Ce s-a întâmplat cu vedeta
Asia Express sezon 7. Anca Țurcașiu a ajuns pe mâinile medicilor. Ce s-a întâmplat cu vedeta
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
A MURIT! Anunțul trist al zilei
A MURIT! Anunțul trist al zilei
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
SUA dislocă în Orientul Mijlociu portavionul USS Truman, 90 aeronave, un crucişător, două distrugătoare şi peste 6.500 marinari
SUA dislocă în Orientul Mijlociu portavionul USS Truman, 90 aeronave, un crucişător, două distrugătoare şi peste 6.500 marinari
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Câți pasageri poți transporta, legal, cu permis cat. B? Ce scrie în Codul Rutier 2024
Ce mașină conduce Cornel de la Insula Iubirii de fapt. Imaginile cu el și Iustina în trafic au devenit virale: „Parcă era bogat”
Ce mașină conduce Cornel de la Insula Iubirii de fapt. Imaginile cu el și Iustina în trafic au devenit virale:…
×