Victimă a unei inflamații a unui tendon rotulian, Cristiano Ronaldo este în continuare incert în ceea ce privește meciurile pe care naționala Portugaliei le va disputa la Campionatul Mondial care începe pe 12 iunie.
„Am pregătit competiția cu o echipă care îl conține pe Cristiano Ronaldo, dar și cu una fără el. Nu pot obliga un jucător să intre și să joace în parametrii pe care îi solicit eu, dacă el nu este în stare fizic. Vom urmări evoluția stării lui, dar fără a ne asuma vreun risc”, a spus antrenorul reprezentativei lusitane, Paulo Bento.
Cristiano Ronaldo a venit la lot accidentat de la echipa sa de club, Real Madrid, unde a jucat într-un picior inclusiv în finala Ligii Campionilor. După ce a câștigat trofeul în fața celor de la Atletico Madrid (Real a învins cu 4-1 după prelungiri), portughezul s-a alăturat colegilor de la națională în perspectiva pregătirii Campionatului Mondial, dar nu a efectuat până acum niciun antrenament.
„Indiferent de starea sa, Cristiano Ronaldo va rămâne alături de noi. Regulamentul ne permite ca, până pe data de 15 iunie, să efectuăm modificări în lot în caz de accidentări”, a mai spus Paulo Bento. În cazul în care Ronaldo va declara forfait, Ricardo Quaresma (FC Porto) poate fi chemat să umple golul lăsat de starul lui Real Madrid.
Portugalia joacă la Campionatul Mondial în Grupa G, alături de Germania, Ghana și Statele Unite ale Americii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER