„E ridicol ce s-a întâmplat”. Specialiștii au rămas fără cuvinte după partidele lui Halep și Petkovic. De doar 3 ori în acest mileniu s-a ajuns la așa ceva

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Simona Halep are șansa istorică, joi, de la ora 18:00, de a se califica în finala turneului de la Roland Garros. wtatennis.com, cel mai cunoscut site de profil pentru circuitul feminin, a făcut o prefață completă a confruntării dintre româncă și Andrea Petkovic.

Simona Halep și Andrea Petkovic sunt cele mai în vogă jucătoare din circuit în acest moment, specialiștii din Vest discutând pe larg despre evoluțiile foarte bune ale celor două jucătoare, în sferturile de finală ale celui de-al doilea turneu de Grand Slam al anului. Ambele sportive au impresionat în duelurile de miercuri, „închizând” meciurile pe care le-au disputat în timp record: Petkovic a avut nevoie de doar 63 minute pentru a trece de Sara Errani, în timp ce Halep a stat o oră și 19 minute pe teren, în disputa contra Kuznetsovei.

„Cât de ridicol de bine a servit Andrea Petkovic împotriva Sarei Errani?”, se întreabă retoric wtatennis.com, în primul paragraf dintr-o analiză centrată pe lucrurile mai puțin știute din cariera sportivelor care vor evolua în semifinale.

Vă prezentăm mai jos câteva aspecte interesante, care spun multe despre partidele de miercuri, dar care prefațează și disputa de joi, așa cum apar ele pe site-ul mai sus menționat

1. Petkovic a servit doar de patru ori cu al doilea serviciu în partida cu Errani.

Germanca a început confruntarea cu Sara Errani din postura de outsider, toți specialiștii considerând-o pe italiancă favorită: Petkovic pierduse ultima partidă directă în minimum de seturi, avea o clasare mai slabă și nu se impusese vreodată într-un sfert de Grand Slam, din trei încercări. Dar Petkovic s-a descurcat admirabil, transformând presiunea într-un serviciu monstruos: a servit de 41 de ori (din 45) cu primul serviciu, creându-și un avantaj extraordinar.

2. Halep nu a etalat un serviciu atât de bun, dar rezultatul a fost același.

Dacă ne uităm peste statistica meciului Simonei, nu vom vedea cifre atât de bune în privința primului serviciu, dar românca a impresionat în special la retur și la punctele direct câștigătoare. A trimis 18 „winners”, pentru a-și asigura o victorie extrem de confortabilă.

3. Atât Halep, cât și Petkovic sunt în prima semifinală de Grand Slam.

Înainte de acest turneu, cea mai bună performanță a jucătoarei din România într-un Grand Slam era un sfert de finală la Australian Open (anul acesta, când a fost învinsă de Cibulkova), în timp ce Petkovic ajunsese în trei rânduri în această fază (toate în 2011: la Australian Open – învinsă de Li Na -, la Roland Garros – a cedat la Șarapova – și la US Open – a pierdut în fața Carolinei Wozniacki). Mai mult, niciuna dintre cele două jucătoare nu reușise să câștige vreun set în partidele disputate în sferturi.

4. Când a fost ultima oară când o semifinală de Grand Slam a fost o premieră pentru ambele jucătoare?

Trebuie să răsfoim statistica până la US Open 2009 pentru a vedea un alt penultim act disputat între două sportive care se aflau pentru prima oară într-o fază atât de avansată. Atunci, Caroline Wozniacki și Yanina Wickmayer erau prezențele neașteptate din semifinalele turneului disputat la New York. Precedenta dispută de acest gen avusese loc tocmai în 2001, când Kim Clijsters și Justine Henin, care apoi urmau să domine tenisul câțiva ani buni, se aflau abia la început de drum.

În afară de aceste confruntări, statistica din mileniul trei nu mai cunoaște vreo altă întâlnire în penultimul act al unui turneu de GS între jucătoare care să se afle pentru prima oară în această postură

5. Halep va urca până pe locul trei dacă ajunge în finală.

În martie, Halep a devenit cel mai bine clasată jucătoare din istoria României, ajungând până pe locul 5 în topul WTA. Între timp, jucătoarea din Constanța a mai urcat o poziție și are șansa să ajungă până pe podium după Roland Garros, dacă va reuși să se impună în semifinală. În ceea ce o privește pe Petkovic, aceasta are garantat locul 20 (în prezent se situează pe 27), dar dacă va reuși să cucerească titlul la Paris ascensiunea ei va fi mult mai mare: poate urca până pe 11. Orice s-ar întâmpla, Petkovic se va situa după Roland Garros pe cea mai bună poziție din ultimii doi ani.

6. Petkovic e a treia jucătoare din Germania din era „post Graf” care ajunge în semifinale la un Grand Slam.

În 1999, Steffi Graf juca ultima sa semifinală într-un turneu de asemenea anvergură – Wimbledon. De atunci, doar Sabine Lisicki (o semifinală, o finală) și Angelique Kerber (două semifinale) au reușit să bifeze o performanță similară.

7. Halep conduce la întâlnirile directe.

În 2009, Petkovic reușea să o învingă pe Halep concludent, dar disputa avea loc într-un turneu ITF. Între timp, cele două au ajuns în top, iar românca a avut două ocazii de a-și lua revanșa pentru înfrângerea din urmă cu cinci ani. În ambele întâlniri – au avut loc în 2013 -, Halep s-a impus în minimum de seturi, una dintre victorii venind chiar într-o finală: la Nurnberg.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet ultima căsnicie!
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet…
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×