Burleanu: „FRF nu va face recurs la TAS în cazul Rapidului, dar se va apăra”

Burleanu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, joi, pe Aeroportul Henri Coandă, că instituția pe care o conduce nu va face recurs la TAS împotriva deciziei Comisiei de Apel privind menținerea refuzului de acordare a licenței clubului FC Rapid, precizând însă că federația se va apăra la Lausanne.

„Federația nu va face recurs în cazul Rapidului la TAS, dar se va apăra la TAS. Sunt două subiecte diferite”, a declarat Burleanu la sosirea în țară din Elveția, împreună cu lotul echipei naționale.

Directorul Administrației de licențiere, Viorel Duru, a solicitat conducerii FRF să analizeze oportunitatea înaintării unui recurs la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS), împotriva deciziei propriei Comisii de Apel, prin care grupării FC Rapid i s-a respins dosarul de licențiere. Într-un raport publicat pe site-ul oficial al FRF, Duru explică motivele pentru care dorește să atace la TAS o decizie luată de o instanță care face parte din administrația aflată în conducerea sa. El susține că în cazul în care FRF nu va face recurs la propria decizie în cazul FC Rapid, gruparea giuleșteană are mari șanse să primească licența din partea instanței de la Lausanne.

Comisia de Apel a respins memoriul FC Rapid pe baza articolului 49 din Regulamentul Național de Licențiere a Cluburilor, care se referă la posibilitatea unui club de a-și susține financiar activitatea într-un sezon al Ligii I, articolul cel mai ușor de combătut la TAS, și nu pe baza articolelor 46 și 47, care se referă la datoriile către terți, certe în opinia lui Duru în cazul giuleștenilor.

Termenul de recurs la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne este de 21 de zile de la comunicarea deciziei, acesta expirând sâmbătă, 7 iunie.

FC Rapid a deschis acțiunea împotriva deciziei Comisiei de Apel a Administrației de Licențiere la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, achitând suma de aproximativ 2.500 de franci elvețieni reprezentând taxa de înscriere a recursului

Comisia de Apel a Sistemului Național de licențiere a respins, la 17 mai, dosarul FC Rapid privind acordarea licenței pentru ediția 2014-2015 a Ligii I, decizia fiind definitivă și executorie pe plan național. Anterior, la 10 mai, instanța de fond a Administrației de licențiere din cadrul FRF respinsese dosarul FC Rapid din cauza datoriilor în valoare de 900.000 de euro către foștii jucători Julio Cesar și Daniel Paulista.

Formația Rapid evoluează în prezent în Liga a II-a, acolo unde a fost retrogradată în vara anului 2013 printr-o decizie a TAS. Instanța de la Lausanne a decis atunci că Rapid, care câștigase barajul de menținere în primul eșalon cu Concordia Chiajna, nu poate evolua în Liga I având în vedere că nu îndeplinise condițiile de licențiere pentru sezonul 2013-2014.

În cazul în care Rapid, grupare care și-a asigurat deja promovarea în plan sportiv, primește un răspuns negativ de la TAS, în locul său va intra în Liga I formația FC Clinceni.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×