Ar trebui să ieșim în stradă, să ne adunăm la Universitate, să strigăm de bucurie,să țipăm de mândrie, să urlăm de iubire! „Simonaaaaaa, Simonaaaaa!!!”. Simona e Hagi, Ilie Năstase, Nadia, Patzaichin, unul câte unul și toți la un loc. O așteptam demult, o simțeam lângă noi, o visam zi de zi, aveam nevoie de ea, de simplitatea ei, de frumusețea ei interioară, de forța ei fizică și psihică, voiam să fim din nou mândri că suntem români. Iar ea ne face să ne simțim mândri, să zburăm, să zburdăm parcă noi înșine prin cameră, în fața televizorului, să ne aruncăm pe podea la o minge fantastică, să ne simțim puternici, invincibili, frumoși. Simona merită s-o iubim, s-o venerăm, s-o respectăm, să ne înclinăm în fața ei, să-i sărutăm mâinile măiastre și sufletul imens, să-i admirăm ambiția, puterea interioară, perseverența și munca.
Bucuria Simonei e bucuria noastră, a tuturor celor care iubim sportul, frumosul, adevărul, corectitudinea, modestia, lupta dreaptă, munca cinstită. E bucuria omului simplu, a românului neaoș care spune ce gândește și trăiește ce simte. Simona simte tenisul, e fericită, liniștită când joacă, e sinceră cu ea însăși și când luptă pe teren, și când vorbește la finalul meciurilor. E o așa mare diferență între ce transmite Simona Halep prin felul ei de a fi și oamenii meschini și falși din fotbalul românesc, încât tenisul ar trebui declarat sport național, ridicat la rang de cinste, iar fotbalul desființat și reinventat.
Ă‚sta e sportul adevărat, asta ne dorim de la un sportiv! Să învățăm de la Simona să respectăm, să ne respectăm și să fim respectați! Orice s-ar întâmpla în finala cu Șarapova, Simona e zeița, minunea, dragostea noastră, visul frumos despre sport, viață și adevăr.
Mulțumim, Simona!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER