În timp ce zvonurile că va ajunge la Steaua se intensifică, Paul Anton se află în Bistrița natală unde profită de ultimele zile de vacanță. ProSport a vorbit cu mijlocașul echipei Pandurii Târgu Jiu despre primii săi pași în fotbal, dar și despre posibilitatea de a ajunge la Steaua în timp ce Paul se pregătea pentru o partidă de pescuit. După ce a jucat în ligile inferioare, mijlocașul în vârstă de 23 ani a ajuns să fie convocat la echipa națională și să fie o opțiune pentru campiona României.
Cum a fost începutul în fotbal pentru tine? M-am apucat de acest sport la vârsta de opt ani, la o școală privată pe nume Juventus Bistrița. În prima săptămână m-am dus la fotbal fără ca părinții mei să știe, dar după o săptămână au observat că plec prea devreme de acasă și am fost nevoit să le spun unde mă duc.
Și care a fost reacția lor? Au fost nevoiți să accepte deoarece și-au dat seama că fotbalul e pasiunea mea. Ei erau preocupați ca eu să nu neglijez școala, dar până la urmă am făcut față în ambele direcții.
Ce a urmat apoi? Am stat doi ani la Juventus Bistrița. Grupa noastră a fost cumpărată de o altă școală privată, Inter Viișoara. Aici am stat din 2001 până în 2006 când am ajuns la Gloria Bistrița. Am evoluat pentru juniorii republicani B timp de doi ani, pentru ca în 2008 să fac pasul spre echipa Gloria Bistrița II, care activa în Liga a III-a.
La Delta Tulcea cum ai ajuns? A fost dorința mea să joc în Liga a II-a, la un nivel mai înalt. Distanța mare față de casă nu a fost o problemă. Sezonul 2008-2009 l-am petrecut la Tulcea unde am fost antrenat de Constantin Gache, alături de care am avut o colaborare foarte bună.
1,9 milioane de euro valorează Paul Anton, conform TransferMarkt
„Întotdeauna mi-a plăcut Pirlo pentru viziunea pe care o are în joc”
Cum ai debutat în Liga 1? După campionatul petrecut în liga secundă la Tulcea am revenit la Bistrița și, pe 1 august 2009, am debutat în Liga 1 contra Timișoarei. Sandu Tăbârcă este antrenorul care m-a debutat, dar a fost o perioadă nefastă pentru echipă cu rezultate slabe și era greu ca eu să joc în acea perioadă. În retur am fost împrumutat în Liga 2 la Târgu Mureș, unde am jucat toate meciurile sub comanda lui Cosmin Bodea și Adrian Falub. A fost foarte bine pentru mine, am jucat la o echipă care s-a bătut la promovare și a obținut-o.
Cum a fost colaborarea cu Nae Manea? Este antrenorul alături de care am lucrat cea mai mare perioadă. Mi-a oferit cea mai mare încredere și țin să îi mulțumesc pe această cale. Cu toți antrenorii alături de care am lucrat am avut o relație foarte bună.
29 de meciuri a jucat Paul Anton în sezonul recent încheiat al Ligii 1, reușind să marcheze două goluri în tricoul Pandurilor
„La echipa națională am văzut ce înseamnă fotbalul adevărat”
Cum te-ai descrie ca fotbalist? Nu mă văd doar un mijlocaș defensiv care bagă alunecări și dă pase de doi metri, am capacitatea de a dribla și viziunea necesară să dau o pasă mai complicată. Pot să joc pe orice poziție în centrul terenului.
Cine este idolul tău? Întotdeauna mi-a plăcut Pirlo pentru viziunea pe care o are în joc și rafinamentul său tehnic. Este un mijlocaș de genul lui Lucian Sânmărtean. Și Steven Gerrard este un jucător pe care îl apreciez.
Cum ai perceput convocarea la echipa națională pentru meciul cu Argentina, de astă-primăvară? A fost o bucurie foarte mare pentru mine, chiar dacă nu am jucat. La echipa națională am văzut ce înseamnă fotbalul adevărat și m-am antrenat alături de cei mai buni fotbaliști români. Îmi doresc să fiu o prezență constantă la echipa națională.
De ultimele două meciuri ale României ce spui? Am văzut integral doar meciul cu Albania. Au fost niște partide de verificare pe care nu îmi permit să le comentez.
10 partide a strâns Paul Anton în Europa League în sezonul 2013-2014, 4 în preliminarii și 6 în faza grupelor
Ce spui despre posibilitatea de a ajunge la Steaua? Din ce știu eu sunt doar zvonuri. Acum mă gândesc doar la Pandurii Târgu Jiu și la ultimele 7-8 zile de vacanță.
Dacă ajungi la Steaua l-ai înlocui pe Mihai Pintilii. Ar fi o presiune pentru tine? Nu ar fi nicio presiune, pentru că și pasul de la Bistrița la Pandurii a fost unul important și am făcut față. Pintilii este un jucător extraordinar. Am avut ocazia să mă antrenez cu el la echipa națională și pot spune că îmi place seriozitatea lui. Este un jucător model pentru toți tinerii fotbaliști din România, eu îl apreiez foarte mult.
Vei urmări Campionatul Mondial din Brazilia? Pe cine vezi favorită? Nu știu câte meciuri o să reușesc să văd, pentru că voi fi în cantonament. Cred că Brazilia este favorită pentru că este țara gazdă, dar și pentru valoare mare a jucătorilor. Eu voi ține cu Italia.
Cum îți petreci timpul liber? Acum sunt la pescuit, mă relaxează foarte mult. Îmi place să petrec cât mai mult timp acasă la Bistrița cu familia și prietenii mei. Am păstrat legătura cu prietenii mei vechi, nu am devenit un tip încrezut.
Paul Anton
Pustai: „Este un fotbalist tehnic care marchează atât din acțiune, cât și din fază fixă”
Antrenorul Cristi Pustai l-a pregătit în ultimele două sezoane pe Paul Anton. Fostul tehnician al echipei Pandurii Târgu Jiu crede că un transfer la Steaua l-ar ajuta pe Anton.
ProSport: Cum ați lucrat cu Paul Anton? Cristi Pustai: Când a ajuns la noi era deja un jucător cu experiență la nivelul Ligii 1. S-a integrat foarte bine în echipa noastră și a dovedit că are calități de lider. Din acest motiv a și purtat banderola de căpitan în unele cazuri.
Cum l-ați descrie ca fotbalist? Este un fotbalist tehnic care a marcat atât din acțiune, cât și din fază fixă. Eu îl foloseam în sistemul 4-2-3-1 pe poziția de mijlocaș închizător, dar el poate evolua pe orice post în zona centrală a terenului, poate doar în spatele vârfului nu.
Există posibilitatea de a ajunge la Steaua. Cum vi se pare? Cred că are toate atuurile să reușească la Steaua dacă se va concretiza un transfer. Este tânăr și are o importantă marjă de creștere. Un transfer la Steaua l-ar ajuta și în ideea de a prinde cu mai multă ușurință echipa națională.
articol scris de Ovidiu Dumitrescu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER