Ministrul Tineretului și Sportului a privit din tribune evoluția Simonei Halep în finala cu Maria Șarapova
Simona Halep a avut foarte mulți susținători la finala cu Maria Șarapova (scor 4-6, 6-7, 4-6), atât români veniți din țară, dar și spectatori atrași pe parcursul partidei. Printre cei care au venit din țară să o încurajeze s-a numărat și primul ministru Victor Ponta, Gabriela Szabo, ministrul Tineretului și Sportului, sau foștii jucători de Cupa Davis Ion Țiriac, George Cosac și Dinu Pescariu. Primul-ministru nu a stat la declarații pentru finală, în schimb, campioana olimpică la atletism a apreciat puterea de luptă a Simonei: „Mi-a plăcut lupta ei pentru fiecare minge, lupta pentru fiecare game, lupta pentru fiecare set. Simona este un exemplu de tenacitate și voință, îi doresc din tot sufletul să ajungă acolo unde își dorește ea, să nu fie doar o finalistă de Grand Slam, ci să câștige multe titluri de acum încolo”.
ATUNCI ȘI ACUM | Deși au trecut mai bine de 15 ani de când câștiga aur după aur pentru România, Gabi Szabo pare neschimbată
Din experiența unui mare sportiv, Gabriela Szabo a precizat că nu este ușor să pierzi într-unul din cele mai importante momente ale carierei. „Un sportiv câștigă, pierde, fiecare trece prin astfel de momente. Nu este simplu să pierzi, dar cred că presiunea a fost extraodinară de mare pe umerii Simopnei. O țară întreagă și-a dorit ca Simona să câștige, dar oricum felicitări pentru tot ce a relaizat, este campiona noastră și abia așteptăm să se întoarcă acasă”, a mai spus ministrul, impresionată și de numărul mare de fani ai Simonei care au venit la finala cu Maria Șarapova.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER