Alex Găvan – o nouă expediție în Munții Karakorum pentru a urca la 8.047 m fără oxigen suplimentar

Alex Găvan - o nouă expediție în Munții Karakorum pentru a urca la 8.047 m fără oxigen suplimentar
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alpinistul Alex Găvan pleacă miercuri într-o nouă expediție de aproximativ două luni în Munții Karakorum, pentru a escalada Broad Peak (8.047 m), fără oxigen suplimentar și fără sprijinul șerpașilor.

Muntele se află în Pakistan, la granița cu China, iar ascensiunea finală este planificată la sfârșitul lunii iulie, după finalizarea perioadei de aclimatizare. Sezonul de ascensiune pentru cele cinci vârfuri de peste opt mii de metri aflate în Pakistan este vara, munții fiind minim afectați de muson.

„În 2007, aflat pe vârful Gasherbrum 1 – 8.068 m, în prima ascensiune românească a muntelui, împreună cu Pawel Michalski (Polonia), Jordi Jill (Spania) și Mehdi Efetihmar (Iran), priveam în depărtare înșiruirea nesfârșită de vârfuri din care face parte și Broad Peak. Această imgine a lăsat o adâncă impresie asupra mea, dar atunci nu mă puteam gândi la nimic altceva decât să coborâm în siguranță. La plecarea din expediție am trecut pe lângă masivul munte și mi-am făcut o notă mentală că trebuie să revin. Acum această notă mentală a devenit un plan de expediție”, a declarat Alex Găvan.

Aceasta este a doua expediție la mare altitudine organizată de Alex Găvan în 2014, după ce în aprilie a avut o nouă tentativă (după cea din 2009) de a face prima ascensiune românească fără oxigen suplimentar și fără șerpași a muntelui Everest (8.850 m), iar în mai a încercat să urce pe vârful Dhaulagiri (8.167 m). Ascensiunea de pe Everest a fost amânată ca urmare a avalanșei produse pe 18 aprilie, care a dus la închiderea părții sudice a muntelui. Cu cele 16 victime înregistrate, acest accident a reprezentat cea mai mare tragedie din istoria ascensiunilor pe cel mai înalt vârf din lume.

Ulterior, în cursul lunii mai, Alex Găvan a încercat ascensiunea muntelui Dhaulagiri, de unde s-a retras pe fondul condițiilor meteo și de sănătate care au împiedicat continuarea ascensiunii în condiții pe care alpinistul să le considere rezonabile.

Ultimul vârf de peste 8.000 de metri urcat de Alex Găvan fără oxigen suplimentar și fără șerpași este Shisha Pangma (8.027 m), în premieră românească, pe 30 aprilie 2013.

Un promotor al urcării celor mai înalte vârfuri din lume „prin mijloace corecte”, Alex Găvan a escaladat până acum cinci vârfuri de peste 8.000 de metri din Himalaya, fără să utilizeze oxigen suplimentar și fără să apeleze la sprijinul șerpașilor. El a escaladat trei dintre cele cinci vârfuri în premieră pentru România: Shisha Pagma (8.027 m) – în 2013, Makalu (8.463 m) – în 2008, Gasherbrum 1 (8.068 m) – în 2007. Pe vârfurile Manaslu (8.156 m) – în 2011 și Cho Oyu (8.201 m) – în 2006, alpinistul a realizat cea de-a doua ascensiune românească. El a fost și a rămas până în acest moment cel mai tânăr român care a ajuns pe un „optmiar”, Cho Oyu, în 2006, la 24 de ani.

Performanțele lui Alex Găvan au fost recunoscute prin merite și distincții: „Gold Medal for Merit in Sport” (Spania – 2008), a primit de două ori titlul „Sportivul român al anului pentru alpinim la mare înălțime”, din partea Federației de Alpinism și Escaladă și alte două nominalizări la aceeași distincție. De asemenea, este ambasador al World Wildlife Fund în România.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales pentru această zi!
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales…
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×