Amenințări din Belarus pentru naționala feminină de handbal. Tadici: „Declarațiile lor ne-au pus în gardă și pentru retur”

Redactor:
Marius Hutu
Amenințări din Belarus pentru naționala feminină de handbal. Tadici:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Returul România – Belarus, din preliminariile Campionatului European de handbal feminin, programat în Baia Mare (duminică, 15 iunie), începe de la 30-28 pentru tricolore.
  • Paula Ungureanu se resimte după meciul tur, dar selecționerul spune că portarul va fi apt până la ora jocului. De asemenea, Gheorghe Tadici așteaptă și revenirea Cristinei Neagu

Naționala feminină de handbal este foarte aproape de a zecea prezență la un Campionat European din 11 ediții posibile, după ce a câștigat miercuri seara cu 30-28 partida cu Belarus, disputată la Mogilev. Cele două reprezentative sunt în luptă directă pentru locul 2 în Grupa a 6-a (unde Norvegia, cea de-a treia componentă a seriei, și-a asigurat deja locul 1, cu patru victorii din tot atâtea posibile), poziție care asigură calificarea la turneul final din Croația și Ungaria (7-21 decembrie 2014). „Am obținut un rezultat bun de calificare, dar rămânem în gardă”, a declarat Tadici înaintea partidei retur, din 15 iunie, ce se va disputa în Baia Mare.

Tricolorele au revenit joi seara în țară, după o deplasare dificilă în Belarus. Scopul a fost însă atins, un rezultat care să le scutească de emoții suplimentare înaintea returului de pe teren propriu. România s-a impus la două goluri diferență, deși a condus în mai multe rânduri și la patru goluri. „Mi-ar fi convenit să câștigăm la 4-5 goluri diferență, dar așa rămânem foarte atenți pe meciul retur. Mai ales că adversarii au declarat la conferința de presă că rezultatul de 30-28 nu schimbă cu nimic datele problemei și vin să se califice în România. A fost un joc de intensitate, iar ei au motivat că jucătoarele lor care activează în Rusia au venit târziu la lot și n-au avut timp suficient pentru a pregăti cum și-ar fi dorit manșa tur. Rămâne de văzut dacă vor reuși să se prezinte altfel la meciul doi. Și noi am avut un drum lung până în Belarus. După vreo 11 ore de deplasare, am plecat apoi direct la antrenament, am avut o ședință tare de pregătire înainte de joc, de o oră și 45 de minute”, a comentat Gheorghe Tadici. Delegația României a ajuns la destinație după un drum București-Viena-Minsk cu avionul, apoi cu autocarul, până la Mogilev.

„Cu Neagu la dispoziție am avea o soluție în plus”

Belarus a oferit o replică bună României și l-a surprins pe selecționerul Tadici cu „extremele, au marcat goluri din unghiuri foarte dificile”. Antrenorul naționalei a făcut și o radiografie a adversarului după manșa tur: „Belarus este o echipă pe care nu am subestimat-o. Este o formație robustă, cu trei interi foarte puternici și un pivot greu de ținut, care te plimbă mult. Adversarele le-au rupt mâinile fetelor pe aruncări. Evoluția, dar și declarațiile lor ne-au pus în gardă și pentru retur”.

După partida de la Mogilev, Paula Ungureanu este singura componentă a lotului care s-a resimțit, dar selecționerul susține că portarul va fi apt de joc în Baia Mare. „Sper să o avem la dispoziție și pe Cristina Neagu, pentru a mai găsi o soluție în plus”, a mai spus Tadici.

Slovacia, surpriza de la Euro 2014. Coșmarul Polonia de la Mondiale, aproape eliminat

11 din cele 16 locuri disponibile pentru Campionatul European de handbal feminin au fost deja ocupate. Alături de țările gazdă, Ungaria și Croația, au obținut deja calificarea la turneul final Danemarca, Franța, Slovacia, Muntenegru, Spania, Suedia, Norvegia, Rusia și Germania. Dintre acestea, Slovacia reprezintă surpriza preliminariilor, în condițiile în care revine la un turneu final după o pauză de 19 ani! Slovacia, care s-a calificat dintr-o grupă cu Franța, Islanda și Finlanda, a fost adversara României în play-off-ul Mondialului din 2013. „Noi, când am câștigat anul trecut cu două goluri în Slovacia (n.r. scor 23-21), s-a spus că am avut un meci slab. S-au echilibrat mult valorile, lucru dovedit și în această săptămână, când s-au înregistrat multe rezultate strânse. Echipele favorite au întors greu jocurile pe final”, a declarat Gheorghe Tadici.

Pentru ultimele cinci locuri la Campionatul European se duelează: Austria cu Ucraina (Gr. 1), Cehia cu Polonia (Gr. 3), Olanda cu Turcia (Gr. 4), Slovenia cu Serbia (Gr. 5), România cu Belarus (Gr. 6). Olanda, Cehia și România sunt mari favorite la calificare, în timp ce în celelalte două dispute orice este posibil.
Ca amănunt interesant, Cehia, adversara pe care România a învins-o fără probleme la ultimul Mondial (n.r. decembrie 2013), este foarte aproape să lase acasă Polonia, reprezentativa care le-a eliminat pe tricolore la aceeași competiție în optimile de finală. Înaintea ultimei runde, Cehia are două puncte peste Polonia, dar și meciul direct acasă. În tur, Cehia s-a impus la Lublin cu 22-19.

 

Grupa 6
Meciuri disputate:
România – Norvegia  23-25
Norvegia – România  30-18
Norvegia – Belarus   33-29
Belarus – Norvegia   24-32
Belarus – România    28-30

Clasament
1. NORVEGIA 4   4   0   0   120-94   8 p.
2. România    3   1   0   2     71-83   2 p.
3. Belarus       3   0   0   3      81-95   0 p.

Ultima partidă (duminică, 15 iunie): România – Belarus

Notă: Norvegia e deja calificată. La Europene se mai califică și locul doi.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×