Echipa de baschet masculin CSU Asesoft Ploiești a cucerit, joi, pe teren propriu, al zecelea titlu național din palmares, după ce a învins formația CSM Oradea, cu scorul de 100-94 (47-48), în meciul decisiv, al cincilea, al finalei Ligii Naționale.
Marcatori: CSU Asesoft Ploiești – Mohammed 27 puncte, Lee 25, Burlacu 15, Flowers 11, Krapici 11, Adamovici 6, Popovici 5; CSM Oradea – Markovici 21 puncte, Franklin 15, Dillon 14, Subotici 13, Nicoară 13, Denison 11, Hallik 7.
În primele patru meciuri ale finalei, orădenii au câștigat cu 105-93 și 87-81, iar prahovenii s-au impus cu 95-76 și 88-80.
Cu victoria de joi, CSU Asesoft Ploiești a dus scorul general la 3-2 și a cucerit un nou titlu, al zecelea din palmares.
Începând cu 2004, ploieștenii au cucerit toate titurile naționale, singurul an în care au pierdut medaliile de aur fiind 2011, când au fost învinși de U BT Mobitelco Cluj.
În acest sezon, finala mică a fost câștigată de BC Mureș, care s-a impus în fața formației U BT Mobitelco Cluj, cu scorul de 91-69 și 84-59, cucerind medaliile de bronz.
În semifinale, CSU Asesoft Ploiești a eliminat formația U BT Mobitelco Cluj în cinci partide, în timp ce echipa CSM Oradea a trecut de BC Mureș în trei meciuri.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER