A fost considerat urmașul lui Dumitrache. A rămas în istorie drept cel mai bun atacant al Generației de Aur. Florin Răducioiu a ajuns acum la 44 de ani, dar cu părul lui încă blond, nealterat de trecerea timpului și cu un fizic încă de fotbalist, „Radu” pare același puști pe care Mircea Lucescu paria cu încăpățânare în atacul echipei Dinamo, încă de la 17 ani. De un an și jumătate se află în România, după ce casa lui a devenit, încă din 1990, Italia. Antrenează naționala sub 16 ani a României, dar odată cu încheierea contractului său, în decembrie, Răducioiu va pleca de la FRF. E dezamăgit de ce a regăsit acasă. „Lumea o să spună despre mine că știu doar să critic. Eu aș spune că nu știu să mint. Nu îmi place să fiu ipocrit. Din păcate, avem încă un fotbal dezorganizat. Lumea nu mai are încredere în cei care sunt în acest fenomen. Sigur, nici n-a mai existat vreo performanță la nivelul echipelor naționale, dar cum putea să fie altfel dacă nu s-a făcut nimic în ultimii 10-15 ani pentru a ne asigura schimbul de generații?”, pune „Marele blond” o întrebare tardivă.
„Mircea Sandu a întâmpinat multe greutăți, dar a făcut aceste academii. Ca și Hagi. Patronii cluburilor de fotbal au desființat echipele de tineret, nu au investit în copii, iar Guvernul nu consideră sportul o prioritate”, se pornește el, cu același demaraj cu care o apuca spre poarta adversă. Dă exemplul Simonei Halep. Spune că, în afară de familia ei, nimeni n-a ajutat-o, iar acum toată lumea e cu ea. „În ultimii ani, ea e mândria României, se vorbește numai de ea afară și face cinste țării noastre”, spune Răducioiu un lucru pe care îl conștientizăm cu toții. Revine la subiectul naționalei sub 16 ani, pe care o pregătește: „Am o generație foarte talentată. Aș fi vrut să merg cu ea până la 21 de ani, dar mă voi opri în decembrie, după preliminariile pentru Campionatul European. Nimeni n-a venit la mine să mă întrebe ce am de gând. Decizia e luată. Mai sunt acum și aceste două amicale (n.r. – cu Macedonia, marți și joi). Nu vreau să ascund adevărul. Sunt probleme mari de organizare la noi, nu sunt condiții pentru a rămâne și vreau altă provocare. Dar ar trebui să stăm de vorbă până dimineață despre ce nu avem…”.
„L-am văzut pe Rotariu în partida cu Austria. A fost inexistent pe teren. N-a demonstrat nimic”
Răducioiu are dreptate. Fotbalul românesc nu a progresat cu nimic în ultimii ani. Deși nu duce lipsă de talente. De pildă, Dorin Rotariu de la Dinamo. „Nu l-am văzut de prea multe ori. În afară de jocul cu Steaua, din cupă, când a dat un gol, l-am mai urmărit înpartida cu Austria la echipele sub 19 ani (0-5). Nu am văzut nimic, în sensul că puștiul a fost inexistent în teren. N-a demonstrat nimic. Mi se spune că e bun, că va pleca în străinătate. Și de mine ar putea să se spună că mă voi duce să antrenez Real Madrid, dar nu sunt precum Ancelotti. Talente au fost multe în România. Rotariu are nevoie de antrenor și sunt convins că Stoican îi va da cele mai bune indicații, să evolueze ținând cont de calitățile lui și ținând cont de anumite zone ale terenului unde trebuie să știe să joace. Sigur, încă e tânăr, dar trebuie să fie disciplinat tactic. Și trebuie să știe când, efectiv, trebuie să pornească o acțiune individuală și în ce zonă a terenului se impune o astfel de acțiune. Nu haotic. Nu mă iau după ce spune lumea. Poate avea viitor, tinerețea e de partea lui”, e opinia lui Răducioiu.
„Chiricheș trebuie să învețe să joace cât mai simplu”
Spune că îi place de Chiricheș, dar că l-a dezamăgit în ultima vreme. „L-am văzut în amicalul cu Algeria. Trebuie să învețe să joace cât mai simplu”, spune el. Dar Gardoș? Au apărut informații că ar putea ajunge în Serie A, iar fostul internațional român confirmă: „Da, îmi place, poate juca în străinătate, dar nu la o echipă de top acum, asta dacă vrei să joci titular. E greu acolo, sus! Se vorbește că ar merge în Italia. Ar trebuie să joace la o echipă de la locul șapte în jos, pentru că acolo ar avea posibilitatea să evolueze. Juventus, Fiorentina, Inter, Napoli sunt… pfff… prea mult”. Totuși, Tătărușanu a ajuns la Fiorentina. „E titularul echipei naționale a României! Gardoș câte meciuri are la prima reprezentativă? Tătărușanu, din ce am observat, e un băiat inteligent. Montella e extraordinar, are metode de antrenament ca nimeni altul, le-am văzut”. Răducioiu critică, dar o face pozitiv. Totuși, de cine îi place? Surprinde: „De Lemnaru de la U Cluj. Da, chiar îmi place!”.
Răducioiu nu ezită să își dea cu părerea la orice subiect adus în discuție de reporter. Ar fi prea mult de povestit. Dar, pe scurt, iată ce crede despre:
VENIREA LUI GÂLCĂ‚ LA STEUA: „Mă bucur mult. L-am sunat și i-am urat succes. A făcut bine că a ales Steaua. E o ocazie unică pentru el, dar va fi foarte greu pentru că va avea multă presiune, mai ales după că a preluat echipa după ultimele performanțe. Dar e antrenor foarte bun, știe el să gestioneze presiunea asta. E inteligent. E clar, trebuie să știe să înceapă foarte bine campionatul, să aibă rezultate”.
HAGI: „Fără el nu ar fi fost Răducioiu pe care îl știți. Era simplu să dau gol cu Hagi. Odată, în preliminarii, am înscris patru goluri cu Feroe, o echipă de pescari. Am dat toate golurile din acțiunile lui, practic am împins mingea în poartă. Mi l-aș fi dorit foarte mult la AC Milan. Nelu Becali (n.r. – Ioan Becali) a vorbit cu Galliani înainte de a mă aduce pe mine de la Brescia. Îmi aduc aminte, eram în biroul lui Corioni la Ospitaletto, dar la AC Milan era Savicevic. Era copilul lui Berlusconi. Însă Hagi a făcut istorie la Brescia. În ’93-’94 a dus echipa în prima ligă. Eu locuiesc acolo, mă simt brescian, toată lumea pe stradă mă întreabă de Lucescu, de Hagi, de Sabău. Atât, din păcate! Lupu și Mateuț au fost pentru o scurtă perioadă acolo, dar lumea a uitat ușor de ei”.
PIRLO: „Era un copil, avea 16 ani când eu eram la Brescia. E cel mai mare jucător italian din ultimii 10 ani, e un star mondial. Simțeam de atunci că o să ajungă sus. Dumnezeule, avea o vână în el… E serios, profesionist desăvârșit, nu are un rol în care trebuie să alerge foarte mult, e creierul echipei Italiei”.
PERIOADA DE LA AC MILAN: „M-am urcat în acel tren care se oprește poate o singură dată în stația ta. Știam de dificultățile pe care o să le am, știam că nu o să joc titular, știam că sunt fotbaliști mult mai valoroși decât mine, dar am zis, de ce nu? Marco van Basten era în recuperare, erau Massaro, Papin, Marco Simone, Brian Laudrup. Se juca 4-4-1-1. Eram cinci pe un singur post! Veneam de la Brescia, o echipă provincială, eu și Astrid, soția mea, din punctul de vedere al adaptării nu am avut nicio problemă, am găsit apartament, ne întrebau chiar și dacă avem nevoie de dentist, aveam reduceri la cele mai mari magazine Dolce&Gabbana și Missoni. Toate condițiile, numai să te gândești la fotbal”.
BERLUSCONI: „Prima mea întâlnire cu Berlusconi a durat cinci minute și am foarte emoționat. Eram topit… Mă bâlbăiam. Îi spuneam >. Mă întreba cum mă simt, îmi zicea să mă adaptez repede, era mereu înconjurat de bodyguarzi”.
ANTRENORII DE SUFLET: „E clar că Mircea Lucescu e primul. La 15 ani mi-a oferit debutul la Dinamo, într-un meci cu Timișoara. Am jucat 15 minute. Singurul meu regret e că până în 1990 nu am reușit să ajungem în finala Cupei Cupelor. Aveam o echipă fantastică la Dinamo. Apoi e nea Puiu Iordănescu. A crezut foarte mult în mine la echipa națională. Mai sunt Capello și Camacho, pe ultimul l-am avut la Espanyol. Îmi plăcea de el cum vorbea cu jucătorii, dar fără să ne tragem de șireturi. Și, în fine… Joachim Low. L-am avut la Stuttgart. Era foarte… neamț. Eu țin cu Germania. Totul era perfect la el. La antrenamente nu pierdeam un minut. Parcă era chiar mai bine ca la Milan. Se antrena cu noi la început. Era schematic, ca pe calculator. Mereu mi-a plăcut fotbalul german. Eram ca niște roboți. Am ajuns în finala ultimei Cupe a Cupelor, ultima înainte de a se desființa, și mi-a părut rău că Low l-a preferat pe altul pe bancă în locul meu. Veneam după o accidentare, dar puteam juca măcar 15 minute. Învățasem germană, soția mea știa. Îmi plăcea cum socializam acolo. Ieșeam mult cu familiile, în fiecare săptămână, la restaurant, mâncam șnițele, beam bere. Soția mea a plâns când am plecat de la Stuttgart. Eram împrumutat acolo. Nemții ar fi trebuit să plătească 3 milioane de mărci pentru a mă cumpăra, dar nu s-a întâmplat. Astrid e olandeză, mama ei e olandeză. Are sânge de teuton în ea”.
CV Golgheterul României la Mondialul din ’94
Numele: Florin Valeriu Răducioiu Data și locul nașterii: 17 martie 1970, București Carieră și performanțe: Dinamo (1986-1990) – un titlu, o Cupă a României; Bari (1990-1991), Verona (1991-1992), Brescia (1992-1993), AC Milan (1993-1994), Espanyol (1994-1996), West Ham United (1996-1997), Espanyol (1997), VfB Stuttgart (1997-1998), Brescia (1998-2000), Dinamo (2000-2001), AS Monaco (2001-2002), Creteil-Lusitanos (2003-2004); A marcat 30 de goluri în 84 de meciuri pentru Dinamo, 27 de goluri în 135 de meciuri în primele două ligi din Italia, 19 goluri în 56 de meciuri pentru Espanyol, 2 goluri în 11 meciuri pentru West Ham, 4 goluri în 19 meciuri pentru Stuttgart, 2 goluri în 12 meciuri pentru Monaco, 1 gol în 9 meciuri pentru Creteil; Semifinalele Cupei Cupelor cu Dinamo (1990), Cupa Campionilor cu AC Milan (1994); A participat, cu naționala României, la Campionatele Mondiale din 1990 și 1994 și la Campionatul European din 1996; a marcat 21 de goluri în 40 de meciuri pentru prima reprezentativă, cu care a ajuns în „sferturile” Mondialului din 1994, unde a fost și golgheterul echipei (4 goluri). Locuiește în: Brescia și București
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER