Până la meciul Iran – Nigeria, se înscrisese în fiecare meci de la Campionatul Mondial. Eficacitatea din Brazilia a fost însă întreruptă în acest meci, cu siguranță cel mai plictisitor de până acum.
A fost o luptă surdă, încheiată nedecis, scor 0-0. Începutul meciului le-a aparținut campionilor Africii, care au dominat fără efect însă pe tabela de marcaj. După minutul 30 s-au trezit și iranienii, iar echipa lui Carlos Queiroz a avut două miniocazii. În repriza secundă raportul de forțe a rămas același. Nigeria a dominat steril, iar ambele formații au lăsat impresia că nu sunt dispuse să-și asume vreun risc în partida de debut.
Meciul s-a încheiat în fluierăturile spectatorilor. Nigeria ratează șansa de a obține trei puncte și de a spera, poate, la locul 2 în grupă. În aceste condiții, Bosnia devine favorită la calificarea în optimi.
Etapa următoare programează meciurile: Argentina – Iran și Nigeria – Bosnia-Herțegovina.
Iran – Nigeria 0-0
Iran: Haghighi – Montazeri, Hosseini, Sadeghi, Pouladi – Nekounam, Teymourian – Heydari (Shojaei „89), Dejgah (Jahanbakhsh ’78 ), Hajsafi – Ghoochannejhad
Nigeria: Enyeama – Ambrose, Oshaniwa, Oboabona (Yobo ’29 ), Omeruo – Onazi, Azeez (Odemwingie ’69), Obi Mikel – Moses (Ameobi ’52 ), Emenike, Musa
Stadion: Estádio Joaquim Américo Guimarães; Arbitru: C. Vera
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER