Medicii au fost mulțumiți de felul în care atacantul român a efectuat recuperarea, iar după ce acesta va mai face o serie de teste, de data asta pe terenul de joc, dinamovistul poate intra în programul normal. Este greu de crezut că Marius Alexe va continua la Dinamo, echipă de care, conform contractului, este legat pentru încă doi ani. Salariul mare pe care îl are fostul decar al formației din „Ștefan cel Mare”, 10.000 de euro anual, îi forțează pe șefi să-i caute o echipă la care să-l împrumute sau să-l trensfere definitiv. În plus, la rândul lui, jucătorul dorește să mergă într-un campionat puternic, la o formație la care să primească șanse de joc.
ProSport a aflat că Alexe poate ajunge în Cipru sau în Turcia. Dacă în „Țara Semilunei”, cei de la Antalyaspor și Bursa și-au manifestat interesul pentru a-l achiziționa încă din iarna trecută, în Insula Afroditei, Omonia Nicosia, AEL Limmasol îl au în vizor pe jucătorul care a evoluat în șapte partide la naționala României.
108 meciuri a strâns Alexe în tricoul lui Dinamo, în Liga 1, timp în care a înscris de 30 de ori pentru formația din „Ștefan cel Mare”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER