Nou-promovata CSMS Iași s-a despărțit vineri de cel mai experimentat jucător al său, Marius Onofraș. Fost campion al României cu Unirea Urziceni, Onofraș și-a reziliat contractul cu clubul din Copou și urmează să-și caute echipă.
„Am discutat cu Marius și am convenit să ne despărțim pe cale amiabilă. Practic, el era la final de contract, dar clubul nu a activat clauza de prelungire. Noi i-am făcut o ofertă de a rămâne în cadrul clubului, pentru că Marius este un jucător emblematic pentru Iași, dar dânsul a refuzat, vrea să mai joace fotbal”, a declarat președintele executiv Florin Prunea.
„Ono” (34 de ani în luna august) a fost căpitanul echipei ieșene în sezonul trecut și este jucătorul cu cele mai multe apariții pe teren în liga secundă, cu 32 de jocuri.
Pe lângă Marius Onofraș, Iașiul a mai renunțat și la Radovic, Bălan, Dani, Cioranu, Radu Miron și Firoiu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER