România se luptă în Estonia cu Belarus, Belgia, Grecia, Estonia, Finlanda, Irlanda, Lituania, Norvegia, Portugalia, Slovenia și Ungaria pentru accederea în Superligă, primul eșalon valoric. După întrecerile primei zile, reprezentativa tricoloră a terminat, după 20 de probe (10 la feminin, 10 la masculin) pe a treia poziție – 155,5 puncte.
Potrivit unui comunicat remis de FRA, În penultima cursă programată sâmbătă, cea feminină de 4X100 m, cvartetul tricolor a fost inițial descalificat, dar ulterior, i s-a dat câștig de cauză în urma contestației depuse de oficialii români. În componența Florentina Marincu/Angela Moroșanu/Ioana Gheorghe/Andreea Zăizan, România a ocupat locul șapte (45,10) și a acumulat șase puncte.
Primul loc și cele 12 puncte cuvenite pentru învingători au fost obținute de Angela Moroșanu la 400 m g (50,70) și de Mihai Donisan la înălțime (2,26 m)
Pe poziția secundă (11 puncte) s-au clasat Cristian Vorovenci la 1500 m (3:51,58) și Andrei Gag la greutate (19,64 m). Câte 10 puncte, clasați pe a treia poziție, au fost Elena Panțuroiu (triplusalt – 13,93 m), Bianca Răzor (400 m – 53,70), Dana Loghin (3000 m – 9:17,38) și Nicoleta Anghelescu (suliță – 54,79 m).
Primele poziții sunt ocupate la general de Finlanda – 161,0 puncte și Belarus – 156,5 pct, pe locurile patru și cinci fiind Grecia 151,5 pct și Norvegia – 151,0.
ROMÂNI ÎN CONCURS – DUMINICĂ‚
ciocan – Bianca Perie, 100 m g – Ana Maria Nesteriuc, prajină – Bogdan Popa, triplusalt – Marian Oprea, 110 m g – Cosmin Dumitrache, 800 m – Ionuț Zăizan, înălțime – Daniela Stanciu, 1500 m – Ioana Doagă, disc – Andrei Gag, 3.000 m obs – Alexandru Ghinea, 200 m – Andreea Ogrăzeanu, greutate – Andreea Huzum Vitan, 200 m – Cătălin Câmpeanu, lungime – Alina Rotaru, 5000 m – Anca Bunea, suliță – Toma Pop, 5.000 m – Andrei Ștefana. Ștafetele de 4X400 m: Mirela Lavric/Angela Moroșanu/Adelina Pastor/Bianca Răzor/Andreea Zăizan, respectiv, Tiberiu Băneașu/Alin Costache/Nicolae Gorcea/Attlia Nagy/Florin Purcea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER