Site-ul www.frf.ro a anunțat decesul lui Ilie Stelian, la vârsta de 76 de ani. Fostul fundaș central de la Dinamo Pitești și FC Argeș a încetat din viață pe 19 iunie, în urma unor probleme renale, și a fost înhumat duminică, 22 iunie. Mircea Stoenescu, fost președinte la clubul Dinamo și coleg cu Stelian în anii ’60, a declarat pentru ProSport: „A fost unul dintre cei mai buni fundași centrali din România între 1963 și 1968, chiar dacă nu a jucat niciodată pentru naționala României. S-a bucurat de o apreciere fantastică, atât pe teren, cât și în afara lui”.
Născut pe 14 martie 1938 la București, Stelian a început fotbalul la Academia Militară, echipă pentru care a debutat în Divizia B, la 22 de ani. În 1963, fundașul juca pentru prima dată în prima ligă în culorile lui Dinamo Pitești, echipa Ministerului de Interne transformată ulterior în FC Argeș. Potrivit frf.ro, „cele mai notabile momente ale carierei sale au fost legate de disputarea unei finale a Cupei, în 1965, pierdută cu aceeași Știința Cluj (scor 1-2), și parcursul meritoriu din ediția 1966/67 a Cupei Orașelor Târguri (viitorarea Cupă UEFA) când gruparea piteșteană a eliminat reputatele Sevilla FC (rezultate, 2-0 și 2-2) și Toulouse FC (rezultate, 0-3 și 5-1), părăsind competiția în turul 3 în fața lui Dinamo Zagreb (0-1 și 0-0)”.
Stelian a jucat 121 de partide în prima ligă și a marcat de 7 ori.
Dumnezeu să-l odihnească!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER