Simona Halep, a treia jucătoare a lumii, și-a respectat statutul de favorită și s-a impus, nu fără emoții, în trei seturi, scor 6-3, 4-6, 6-4, în fața ucrainiencei Lesia Tsurenko (170 WTA), în partida din turul doi al turneului de la Wimbledon. Partida, care ar fi trebuit să înceapă joi, în jurul orei 19.00, a fost amânată de trei ori: de două ori din cauza ploii și apoi din cauza unui scurtcircuit în organizarea impecabilă tipic-britanică, copiii de mingi ajungând pe terenul numărul doi cu un sfert de oră după ce jucătoarele și arbitrii se poziționaseră deja în preajma fileului. Simona Halep a umplut terenul 2 și colina lui Murray și este la un pas de săptămâna a doua de la Wimbledon. Pentru un loc în optimi, Simona va juca împotriva elvețiencei de 17 ani, Belinda Bencic.
Emoții de început
Doar 24 de minute i-au trebuit Simonei Halep pentru a prelua conducerea în partidă, în primul set. Cele două jucătoare au alternat ghemurile albe, cu unele strânse, cu egalități repetate pe propriile servicii. Dovedindu-și o dată în plus maturitatea, tricolora, nemulțumită de tensiunea din racordaj, a ajustat rapid, luând o nouă rachetă la capătul primelor patru game-uri. Simona s-a desprins în câștigătoare la mijlocul setului, în game-ul al șaptelea, considerat de specialiști cel mai periculos game, declanșând o serie perfectă de șase game-uri care i-au asigurat primul set și un debut excelent în al doilea.
Un al doilea act rupt în două: „Nu pot să mă mișc”
Începutul setului secund anunța un galop de sănătate al Simonei, desprinsă cu un break alb încadrat de două game-uri de serviciu confortabile la 3-0. Iureșul primelor zece minute a fost însă temperat brusc, Simona micșorând vizibil ritmul deplasării pe linia de fund și izbucnind pentru sine și loja sa „nu pot să mă mișc„. Tsurenko a crescut intensitatea și eficiența returului, răspunzând seriei de șase game-uri reușite de Simona începând de la mijlocul setului inaugural cu cinci game-uri consecutive, cu două break-uri. Chiar dacă în total, Simona a greșit tot șapte lovituri, ca și în primul set, constănțeanca a ezitat chiar în momentele decisive, nereușind să profite de emoțiile arătate de Tsurenko în game-ul în care a servit pentru set, început cu o dublă greșeală și continuat cu o serie de prime servicii ratate.
Declick-ul din decisiv
Simona a trecut în stil de mare campioană peste ultima dreaptă ratată prin care a cedat setul secund, demonstrându-și o dată în plus valoarea și superioritatea în fața adversarei sale, de care o despart peste 150 de locuri în clasamentul general mondial. Simona a pornit lansat, cu o nouă serie de lovituri agresive și trei game-uri consecutive, presărate cu puncte spectaculoase și câte un pumn strâns la capătul reușitelor. A rămas la conducerea punctelor, beneficiind de o primă minge de meci pe serviciul adversarei sale. Tsurenko și-a regăsit însă concentrarea, salvând de două ori mingea decisivă pentru Simona. Halep a tremurat însă pe serviciu, în game-ul care îi putea aduce calificarea, în premieră, în turul trei de la Wimbledon: Tsurenko a condus cu 30-15 pe serviciul Simonei, apoi cu 40-30, Simona salvând o primă minge de re-break cu un raliu lung, în care și-a împins adversara mult înafara terenului, în spatele liniei de fund. A fost însă doar un final amânat, Simona reușind al cincilea break al meciului și victoria înaintea de împlinirea a două ore de la debutul meciului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER