Eliminat din faza grupelor cu naționala Italiei, Mario Balotelli a revenit în țară alături de lotul deplasat la Campionatul Mondial din Brazilia. Viitorul atacantului la AC Milan este pus sub semnul întrebării de cei de la Tuttosport, care au aflat că o instituție financiară vrea să cumpere drepturile jucătorului, după care să fie împrumutat către Juventus.
După eșecul de la națională, Balotelli a fost criticat dur în Italia, iar jucătorul e gata pentru un nou început la o altă echipă. Chiar și Barbara Berlusconi, șefa lui AC Milan, a declarat că Balotelli „nu este indispensabil echipei”, confirmând practic că se pregătește o despărțire de acesta.
Agentul jucătorului, Mino Raiola, își dorește să cumpere alături de o instituție financiară drepturile federative pentru ca apoi atacantul să fie împrumutat celor de la Juventus. Se speră astfel ca jucătorul să se maturizeze și să crească astfel în valoare. Italieni scriu că Raiola s-ar fi întâlnit deja vineri cu Beppe Marotta și Fabio Paratici, directorii lui Juventus, la Milano. Un alt jucător care a trecut de la Milan la Juventus în ultimii ani a fost Andrea Pirlo, jucător care a stat la baza celor trei titluri consecutive cucerite de „Bătrâna Doamnă”. Rămâne de văzut ce reacție vor avea suporterii, știindu-se faptul că există o mare rivalitate între AC Milan și Juventus. Dacă s-ar realiza acest transfer, aceasta ar fi a treia echipă din Italia pentru Balotelli, care a mai evoluat și pentru Inter. În acea perioadă, atacantul a avut mari probleme cu fanii Interului după ce și-a arătat dragostea pentru marea rivală, AC Milan.
Singura problemă ar fi faptul că Antonio Conte nu și-ar dori un jucător de tipul lui Balotelli, care nu s-ar acomoda cu munca dură în echipă pe care încearcă el să o imprime.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER