Selecționerul Franței, Didier Deschamps, a declarat luni, la Brasilia, că este foarte mândru de jocul prestat de elevii săi la Cupa Mondială, unde francezii au reușit accederea în sferturile competiției după ce au învins Nigeria, scor 2-0.
„Am avut multe ocazii, am reușit să dominăm jocul din minutul 60, eliberarea a venit târziu, dar toate meciurile sunt dificile aici. Facem parte din cele mai bune opt echipe din lume, trebuie să ne bucurăm de acest lucru și să ne pregătim de sferturi. Sunt foarte mândru de ceea ce am realizat până acum”, a declarat Deschamps.
Reprezentativa Franței s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, după ce a învins, luni, la Brasilia, cu scorul de 2-0 (0-0), selecționata Nigeriei, în optimile competiției.
Golurile au fost marcate de Paul Pogba, în minutul 79 și Yobo – autogol, în minutul 90+2.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER