CSM București și-a prezentat oficial, sâmbătă după-amiază, lotul cu care va defila în viitorul sezon al Ligii Naționale. Gruparea bucureșteană a achiziționat șapte handballiste de peste hotare, dar și-a întărit și staful tehnic. Jakob Vestergaard a semnat un contract pe două sezoane cu CSM București, el fiind oficial noul director tehnic. Danezul va colabora la prima echipă cu antrenoarea Mette Klit, dar va avea grijă de toate loturile de handbal feminin din cadrul clubului.
CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO!
Discuțiile dintre cele două părți au durat câteva luni, iar mai multe jucătoare au fost aduse la sugestia lui Vestergaard, așa cum a fost cazul și cu Linnea Torstensson (Viborg). De altfel, în ultimul timp, Vestergaard a activat ca director sportiv în cadrul formației daneze Viborg. CSM București va avea ca obiectiv în viitorul sezon câștigarea primului titlu de campioană din istoria clubului, având la dispoziție și un buget consistent, de peste 1,5 milioane de euro. Cuplul Vestergaard – Klit își va începe activitatea de luni, când este programat și primul antrenament al echipei.
Lotul CSM București pentru sezonul 2014-2015
portari: Pessoa (Brazilia), Tolnai, Iordache extreme stânga: Curea, Da Silva (Brazilia) interi stânga: Torstensson (Suedia), Glibko (Ucraina) centri: Rodrigues (Brazilia), Gherman interi dreapta: Cavaleiro (Brazilia), Vizitiu, Zaremba (Ucraina) extreme dreapta: Martin (Spania), Vărzaru pivoți: Manea, Vetkova (Rusia), Nan
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER