Înotătorii și-au luat adio de la Campionatele Naționale de Înot 2014, organizate la bazinul olimpic al complexului Lia Manoliu, în perioada 2-6 iulie, prin două probe de ștafetă cu final strâns, care au impresionat însă în egală măsură prin performanța din apă, dar și prin cea de la marginea bazinului.
Derby Steaua–Dinamo la ștafeta feminină 4X100 de metri mixt decis de Ionela Cozma, singura triplă campioană a ultimei zile a Naționalelor de înot.
Ionela Cozma și-a păstrat procentajul perfect de victorii la ediția din 2014 a Campionatului Național de înot și la finalul ultimei zile de concurs, când a câștigat trei titluri. În total, sportiva de 25 de ani a luat startul în opt probe și le-a câștigat pe toate. Ionela și-a surclasat concurența, punând 85 de sutimi între ea și cea mai apropiată urmăritoare în cea mai scurtă probă a procedeului liber, de 50 de metri. Cu același ritm infernal s-a distanțat decisiv după primele două lungimi de bazin în finala de la 400 de metri liber, permitându-și chiar ca pe final să ridice piciorul de pe accelerație și mulțumindu-se să își conserve doar avantajul obținut în primul sfert al cursei.
Ionela Cozma și-a început schimbul de pe poziția secundă în cursa de ștafetă 4X100 metri mixt
Penultima finală a confruntării, ștafeta de 4X100 de metri mixt, a adus în bazin rivalitatea istorică dintre Steaua și Dinamo. În condițiile în care toate celelalte ștafete au avut în componență cel puțin o sportivă născută în anul 2000 sau chiar mai târziu, cele două eterne rivale, despărțite de un culoar la start, s-au luptat de la prima împingere a apei pentru medalia de aur. Steaua a plecat puțin mai bine,iar roș-albastrele au părut desprinse decisiv în câștigătoare la jumătatea probei, având un avantaj categoric de patru secunde și jumătate. Sarcina recuperării ecartului i-a revenit în ultimul schimb Ionelei Cozma. Septupla campioană națională a forțat, a căștigat centimetru cu centimetru față de stelista Ștefania Nica, iar la final, împinsă de la spate de strigătele de pe margine a reușit chiar să pună câteva zecimi distanță în favoarea sa.
La finalul cursei, Ștefaniei Nica nu îi venea să creadă că a irosit un avantaj atât de consistent și că echipa Steaua trebuie să se mulțumească cu argintul
Ștafete cu „peluza” de la tribuna a doua
Foto-finișul din proba feminină a dezlănțuit vacarmul înaintea ștafetei masculine. Rudele, antrenorii și toți cei legați într-un fel sau altul de unul dintre cele opt cluburi înscrise la startul finalei au crescut nivelul decibelilor, cu ajutorul trompetelor, fluierelor sau pur și simplu prin ridicarea vocii, chiar dacă lupta s-a dat doar pentru locul doi, echipa MBV-ului din Brașov, cu Cătălin Ungur și Alexandru Coci în primele două schimburi fiind de neatins.
În timpul ultimei ștafete masculine, publicul a reacționat exact ca o galerie aflată la un meci de fotbal
Cei mai activi au fost suporterii refugiați sub cortul Bucharest Sporting Club, steagurile lor fluturând neîncetat de la apariția pe marginea bazinului și până la următoarea festivitate de premiere. Și pentru că la final, înotătorii nu au putut sări direct pe podium, au rămas însă în buza block-starturilor, dând semnalul unei fiesta totale, printr-un dialog peste apă cu galeria care a semănat izbitor de mult cu o peluză de fotbal.
Daniel Martin a doborât al șaselea record național la categoria 14 ani
Pentru a doua zi consecutiv, Daniel Martin a reușit să îmbunătășească un timp de referință al categoriei de vârstă 14 ani. Juniorul legitimat la SC Bacău a depășit un record vechi de nouă ani, la 400 de metri mixt. Martin a oprit cronometrul la 4:43:71, cu trei secunde și 4 sutimi mai rapid decât o făcuse în 2005 Bogdan Urichianu. Este al șaselea record spulberat de Martin în două luni de zile: la 50 de metri fluture (26:92), trei borne în procedeul fluture – la 50 de metri (27:15), 100 de metri (57:99) și 200 de metri (2:09:42) și respectiv în cursa de 200 de metri mixt (2:14:90).
Pentru fiecare dintre cele două recorduri naționale stabilite la această ediție a Campionatelor Naționale de înot, Daniel Martin a primit câte o diplomă
Rezultatele Campionatului Național de Înot – ziua a cincea
50 metri liber feminin
Seniori
Juniori
1. Cozma Ionela 26:12
1. Puchiu Andreea 27:17
2. Tătar Cristina Georgeta 26:97
2. Schneider Kristina Maria 27:73
3. Puchiu Andreea 27:17
3. Ivan Jasminne Anne Marie 2:9
50 metri liber masculin
1. Trandafir Norbert 22:52
1. Glință Robert Andrei 23:51
2. Radu Marius 22:91
2. Petrescu Cristian Paul23:90
3. Coste Alin 23:46
3. Grigore Andrei Tiberiu 28:13
400 metri mixt feminin
1. Ene Alina 5:02:01
1. Scărlățescu Sabrina 5:20:74
2. Nicolae Cristina 5:05:87
2. Lissov Diana 5:23:38
3. Dobrin Alexandra 5:12:72
3. Vlăduțu Georgiana 5:33:60
400 metri mixt masculin
1. Coci Alexandru 4:30:80
1. Bădeață Alexandru 4:35:70
2. Bădeață Alexandru 4:35:70
2. Grigore Andrei Tiberiu 4:41:18
3. Oancea George Cristinel 4:35:99
3. Petre Bogdan Mihai 4:43:18
400 metri liber feminin
1. Cozma Ionela 4:30:14
1. Gâdea Maria Claudia 4:37:27
2. Răduță Bianca Izabela 4:32:55
2. Nadolu Iuliana Maria 4:39:64
3. Dragomir Gabriela Elena 4:36:12
2. Colți Dumitrescu Emilia 4:40:52
400 metri liber masculin
1. Artimon Alin Alexandru 4:04:81
1. Petre Bogdan Mihai 4:12:57
2. Cristea Horia Ștefan 4:05:49
2. Golovca Valentin 4:15:65
3. Sabău Alexandru 4:08:24
3. Anghel Radu Mihai 4:15:69
4X100 metri mixt feminin
1. Dinamo 4:27:59
Matyas Andreea
Ciorobea Maria Alexandra
Zboiu Nicoleta Alexandra
Cozma Ionela
1. Steaua 4:37:45
Bocan Beatrice Sabina
Gogu Denisa Elena
Irimescu Anamaria
Ivan Jasmine Anne Marie
2. Steaua 4:28:15
Nicolae Cristina Andreea
Puchiu Andreea
Buzatu Mariana
Nica Ștefania Mădălina
2. CMC 4:47:69
Perde Daria Bianca
Maxin Melissa Octavia
Miclaus Vivoschi Sandra
Pakai Zsofia
3. Steaua 4:37:45
3. SBM 4:51:53
Korponay Kata
Muntean Diana Anamaria
Smetan Ingrid
Orzac Paula Reka
4X100 metri mixt masculin
1. MBV 3:55:23
Ungur Cătălin
Coci Alexandru
Sabău Alexandru
Coste Alin
1. CSO 3:58:80
Ambrono Andrei Daniel
Bria Alexandru
Duican Radu
Grigore Andrei Tiberiu
2. UPT 3:58:32
Tătar Gheorghe Cristian
Ioniță Nicolae Andrei
Popa Gabriel Florian
Gheorghe Ștefan Daniel
2. LBM 3:59:85
Pleșa Andrei
Roman Andrei Cristian
Pavala Paul
Coste Florin
3. CSO 3:58:80
3. Steaua 4:08:78
Anghel Radu Mihai
Cușmir Radu
Cherestes Andrei Aurelian
Golovca Valentin
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER