Olanda a „demolat” Spania cu scorul de 5-1 în meciul de deschidere de la Campionatul Mondial din Brazilia, într-o răzbunare pentru înfrângerea care i-a fost administrată de iberici în ultimul act al ediției din 2010 (1-0 d.p.). În semifinale se întâlnește cu Argentina, echipa care a învins-o (3-1 d.p.) în finala Mondialului din 1978, și, dacă se califică în finala de pe Maracana, va avea loc o reeditare a ultimului act de la turneul din ’74 (disputat în Germania de Vest), atunci când Germania i-a bătut cu scorul de 2-1.
Coincidențe?
La Campionatul Mondial, echipele țărilor gazdă au fost constant în centrul subiectelor de controversă. La ediția din 1978, țara gazdă, Argentina, avea nevoie de o victorie la 4 goluri diferență cu Peru (deținătoarea trofeului Copa America la acea vreme) pentru a se califica de pe primul loc al grupelor formate în a doua rundă a competiției (n.r. – La Mondialul din ’78, în prima rundă au existat patru grupe a câte patru echipe. Primele două selecționate din fiecare grupă s-au calificat în a doua rundă, unde s-au format alte două grupe a câte patru echipe. Câștigătoarele celor două grupe au ajuns în finală, în timp ce ocupantele locului doi au disputat finala mică). Argentina s-a impus cu scorul de 6-0 în meciul cu Peru, și s-a calificat în finala în care a învins Olanda (3-1 d.p.). După acest rezultat au apărut foarte multe zvonuri legate de portarul selecționatei statului Peru, Ramon Quiroga, care era născut în Argentina.
Într-un mod similar, la Mondialul din 2002, țara gazdă Coreea de Sud a încheiat turneul pe locul patru, după ce a învins Italia și Spania cu ajutorul unor decizii controversate din partea arbritrilor.
Totti, demoralizat după golul marcat de Coreea de Sud în minutul 88 al „optimii” de la CM 2002. Asiaticii au învins Italia cu 2-1 în prelungiri
„Totul era planificat ca țările gazdă să câștige”
În anul 2008, Joao Havelange (președinte FIFA între 1974-1998) a oferit niște declarați prin care a susținut că Mondialele din 1966 și 1974 au fost aranjate pentru ca țările gazdă să iasă câștigătoare.
„În cele trei meciuri pe care echipa națională a Braziliei le-a jucat la Mondialul din 1966, din cei trei arbitri și șase tușieri, șapte au fost britanici și doi germani”, a declarat Havelange (fotografie dreapta) pentru publicația Folha de Sao Paulo. „Brazilia a fost eliminată din grupe, iar Anglia și Germania au disputat finala turneului, după cum planificase Sir Stanley Rous, care era președintele FIFA în acea perioadă”.
„Același lucru s-a petrecut și la ediția din 1974, care a avut loc în Germania. Arbitrul meciului dintre Brazilia și Olanda era de origine germană. Am pierdut meciul cu scorul de 2-0 și, ulterior, Germania a câștigat trofeul”, a declarat fostul președinte FIFA. „Aveam cea mai bună echipă din lume, aceeași echipă care câștigase Campionatul Mondial în 1970, dar totul a fost planificat pentru ca selecționatele țărilor gazdă să câștige trofeul”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER