Germania a câștigat Campionatul Mondial pentru a patra oară în istorie, în urma victoriei de duminică, de pe arena Maracana din Rio de Janeiro, obținută după prelungiri, scor 1-0, în fața selecționatei Argentinei.
Unicul gol al meciului a fost marcat de Mario Gotze, în minutul 113, după o pasă de la Andre Schurrle. În minutul 30, Gonzalo Higuain a marcat pentru Argentina, însă golul nu a fost validat pe motiv de ofsaid. În minutul 45+1, Howedes a trimis mingea în bară.
INTRĂ‚ ÎN GALERIA FOTO PENTRU O SERIE DE IMAGINI SPECTACULOASE SURPRINSE LA FINALUL PARTIDEI GERMANIA – ARGENTINA
La încălzire, mijlocașul Sami Khedira s-a accidentat și a fost înlocuit cu Christoph Kramer. În minutul 31, Kramer a fost lovit cu umărul de Garay, fiind înlocuit câteva minute mai târziu de Schurrle.
La partida de pe arena Maracana au asistat președintele Braziliei, Dilma Roussef, cancelarul german Angela Merkel, președintele Rusiei, Vladimir Putin, președintele FIFA, Joseph Blatter, președintele UEFA, Michel Platini și alți demnitari, precum și Pele, David Beckham, Kaka, Lothar Mathaus, Fabio Cannavaro, Ashton Kutcher sau Mick Jagger.
Pe stadionul finalei au fost evident prezente și prietenele și soțiile jucătorilor. Acestea au trăit intens meciul în tribune, iar la final nemțoaicele s-au bucurat pe teren alături de fotbaliștii Mannschaft-ului. Klose, Boateng și Podolski și-au adus și copiii pentru a se bucura la sărbătoarea câștigării Campionatului Mondial. Podolski chiar s-a jucat cu fiul său pe terenul finalei Campionatului Mondial, lăsându-l pe puști să execute o lovitură de la 11 metri.
Germania este prima echipă europeană care se impune pe tărâm american, fiind pentru a treia oară consecutiv când titlul mondial este câștigat de o selecționată din Europa. Germania a mai câștigat titlul mondial în 1954, 1974 și 1990.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER