UPDATE: Fostul tehnician al echipei AC Milan Massimiliano Allegri a ajuns la un acord cu gruparea Juventus Torino, pe care o va pregăti în următoarele două sezoane, informează Gazzetta dello Sport.
Salariul lui Allegri ar urma să fie de două milioane de euro pe an plus bonusuri.
Ședința de pregătire de miercuri a fost condusă de colaboratorii lui Antonio Conte, tehnician care și-a dat demisia, marți seară, fiind nemulțumit de campania de transferuri din această vară.
Una dintre cele mai importante probleme pe care Allegri va trebui să o rezolve în mandatul său la AC Milan este reprezentată de situația mijlocașului Andrea Pirlo. Cei doi au mai colaborat la AC Milan, însă Allegri a decis să nu-i prelungească înțelegerea mijlocașului, care s-a transferat liber de contract la Juventus în 2011.
Antonio Conte și-a reziliat contractul cu Juventus, din cauza divergențelor cu oficialii torinezi în privința jucătorilor ce ar trebui aduși pentru a întări echipa.
Conte antrena Juventus din 2011, reușind să câștige campionatul Italiei de trei ori. Contractul său cu Juventus expira la finalul sezonului 2014/2015.
Sursa: MEDIAFAX
După trei ani excepționali pe banca lui Juventus, Antonio Conte a decis să își încheie socotelile cu formația pentru care și-a dedicat cea mai mare parte a carierei de jucător. „Nu poți să te duci să mănânci având 10 euro în buzunar într-un restaurant unde ceilalți lasă 100 de euro pentru o masă”, destăinuia în urmă cu doar câteva zile tehnicianul, semn că tensiunile dintre el și boardul formației din Torino au ajuns la un nivel extrem de ridicat. Conducerea îi fixase acestuia ca prim obiectiv pentru sezonul viitor accederea în fazele finale ale Ligii Campionilor, însă italienii voiau să ajungă la această performanță cu investiții minime.
Scandal pe transferuri
În tentativa de a face din nou din Juventus o forță de temut în Europa, Conte le-a transmis oficialilor clubului că are nevoie de doi jucători. Cuadrado (Fiorentina) și Alexis Sanchez (transferat de Arsenal de la Barcelona) erau obiectivele principale ale italianului, însă conducerea i-a explicat acestuia că ambii sunt prea scumpi și, ca atare, nu pot fi achiziționați. În schimb, board-ul torinezilor a decis că este oportun să îl transfere pe Evra (mutarea va fi oficializată cel mai probabil miercuri), deși Conte și-a exprimat neîncrederea în legătură cu oportunitatea venirii veteranului francez.
În schimb, Juventus este foarte aproape să se despartă de doi dintre jucătorii cei mai buni. Pogba și Vidal au oferte extrem de tentante, astfel că șefii „Bătrânei Doamne” sunt tentați să le accepte, considerând că este momentul perfect să obțină cel mai bun preț pentru cei doi. Asta deși tehnicianul le-a transmis oficialilor că ambii sunt două piese extrem de importante în angrenajul formației, iar un eventual transfer de acest gen i-ar slăbi simțitor pe bianconeri. În aceste condiții, Conte a decis că cel mai corect lucru față de suporteri și față de meseria sa este să renunțe.
„Antonio Conte nu mai este antrenorul lui Juventus. Formația din Torino a confirmat că tehnicianul de 44 de ani și-a dat demisia de la cârma echipei. Favorit să îi preia locul este Massimilano Allegri, dar în cărți se află și Roberto Mancini„, notează Gazzetta dello Sport. În ceea ce îl privește pe Conte, varianta cea mai plauzibilă în acest moment este naționala Italiei. Prandelli și-a dat demisia după ce squadra azzurra nu a trecut de grupe la CM, iar tehnicianul de 44 de ani se potrivește perfect profilului dorit de federalii din Peninsulă.
Își prelungise contractul în mai
Antrenorul de 44 de ani a pus capăt zvonurilor privind viitorul său în urmă cu aproximativ două luni, când a acceptat să semneze un contract pe încă un sezon cu „Bătrâna Doamnă”. În ultimele luni se scrisese intens despre posibilitatea ca tehnicianul să dea curs unei alte provocări, de serviciile lui interesându-se formații cu nume din Europa. În cele din urmă Conte a acceptat să continue la echipa sa de suflet, însă diferența de viziune dintre el și conducătorii clubului l-au făcut să cedeze în cele din urmă.
3 ani a petrecut Antonio Conte pe banca lui Juventus, echipă cu care a cucerit tot atâtea titluri în Serie A
2 Supercupe a mai bifat Conte cu gruparea torineză
13 ani a activat Conte ca jucător la Juventus, între 1991 și 2004
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER