Să alegem un nume la întâmplare gen domnul Așavrea Mușchiimei. Reflectă perfect atitudinea afișată într-o după amiază din al treilea anotimp al lui 2012. Una zeflemistă generată poate de muntele de putere și bani din vârful căruia privește lumea. Dintr-o anumită perspectivă, cei 200.000 de euro transferați din seiful Primăriei București în vestiarul CS Oltchim Râmnicu Vâlcea de către domnul Așavrea Mușchiimei iau forma colacului de salvare aruncat unui colos adormit de diazepamul financiar.
În realitate însă e o ofensă adusă live bucureștenilor chiar din cel mai înalt punct de interes sportiv al Capitalei. Pentru că luni după-amiază o încăpere a Arenei Naționale s-a transformat în circoteca aroganței din care mai lipsea doar pulsul fulgerător al unui stroboscop. Giganți ai sportului românesc au fost chemați să atârne ca niște ciucuri la draperie și să asculte un monolog centrat pe actul caritabil! Donațiile se fac însă cu banii tăi, nu ai altora. Discret, fără fanfară, fără salve de tun și fără transmisiuni live. Nimeni nu se umflă-n pene ca un curcan de Ziua Recunoștinței, iar cei generoși preferă să-și pună iscălitura pe biletul de trimitere al banilor cu perdeaua trasă, nu sub lumina reflectoarelor. Mă rog, Așavrea Mușchiimei. Evenimentul legat cu fundiță roșie a părut începutul de campanie al domnului care nutrește cel mai înalt fotoliu din țară, iar primăria sa, prin mărinimia sa, e dator să ne răspundă la câteva întrebări.
– În ultimul timp, la clubul Primăriei, CSM București, sportivi de la diverse ramuri și-au subțiat cardul de salarii după ce l-au introdus de zeci de ori în gura bancomatului. Cei mai norocoși primesc cu țârăita. Când vor putea să-și numere toate bancnotele stipulate în contract? – V-ați întrebat vreodată dacă cei trei fani ai echipei feminine de handbal CSM nu și-au dorit o echipă oțelită cu jucătoare importante și slăbirea unui rival care câștigă de ani buni titlul dinainate să înceapă campionatul? – Dacă tot s-a înființat un Comitet de Întâmpinare a brandurilor naționale, când veți iniția un proiect de ajutorare a defunctelor Universitatea Craiova la fotbal sau Metal Galați la volei? Sau a Universității Cluj? – De ce nu există cele patru bazine pe care le aliniați pe harta promisiunilor la începutul mandatului? – Ce șanse au copiii din București să-și consume energia în interiorul unor baze sportive moderne? Apropo, știați că sunt vreo 30.000 de drogați doar în Capitală? – Cum să organizeze Bucureștiul o ediție a Jocurilor Olimpice când din cele 15 parcări promise, abia se finalizează una, la coada calului din Piața Universității, iar promisiunea pasarelei de la Mihai Bravu a murit de tânără? – Credeți că primarul din New York, Michael Bloomberg, va orienta vreodată sume de bani către echipa de baschet Los Angeles Lakers?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER