Andru Nenciu, despre performanța fetelor de la tenis de masă. România, 1.000 de legitimați. China, 1.000.000

Redactor:
Andru Nenciu
Devenim cățelușii din pluș din luneta clasicei Dacia 1300 în încercarea de a le urmări un schimb de mingi. Și odată ce l-am văzut sau l-am revăzut cu ochii minții, ne-am

Devenim cățelușii din pluș din luneta clasicei Dacia 1300 în încercarea de a le urmări un schimb de mingi. Și odată ce l-am văzut sau l-am revăzut cu ochii minții, ne-am contaminat iremediabil. Ba, mai mult, odată ce l-am practicat în urletul vântului din parc, pe masa din sufragerie tăiată cu trei cărți sau într-o anexă a redacției, ne întrețim pasiunea până la vârste apreciabile.

România, te iubesc! Ele n-o spun, dar o arată. Sunt ca un foc dezlănțuit la fileu. Au sub pleoapele grele de somn, după atâtea antrenamente, oferte ispitoare scrijelite în alte limbi. Și le refuză cu ochii larg închiși. Clipesc vesel doar când schimbă tabela pentru România. Cu mingea de 2,5 grame. Mingea mică. De celuloid. Au o dorință nebănuită de a vedea lacrimile care spală ochii oblici. Și își pun și inima la fileu împotriva întregului Continent Galben. Așa au ajuns ca la ultimul Mondial, cel de la Tokyo, să încheie competiția, sâmbătă, pe locul 5. Da, da, în fața unor echipe europene întârite cu Na, cu Li, cu Ning sau cu Ha. Și un triplu Ha ar suna replica adversarelor dacă ar auzi care e bugetul acordat de stat forului român de tenis de masă.

În China e sport național. Iar fanii din China le cunosc pe Samara, Dodean sau Szocs de pe canalele TV de sport sau cele de pe net (!). Dar revenim. Elevele mentorului Viorel Filimon le-au grăbit check-inul sud-coreencelor în optimi, națiune cu 30.000 de legitimați, dar s-au înclinat, în sferturi, în fața zvârlugilor din Singapore.

Fetele din tenisul de masă românesc țin sub fața de doar 4 milimetri grosime toate secretele sportului cu paleta din lemn. Eliza, Dana, Bernie, Cristina, Camelia sau Iulia fac parte din grupul celor 1.000 de jucători de care dispune România. 1.000. Plus unu sau minus doi. Ca o comparație, Germania beneficiază de 50.000 de jucători, iar China ține în palmă 1.000.000. Nu suferiți de nistagmus sau strabism. Ați citit bine.

Școlite și crescute la Academiile din Constanța, Bistrița, Arad sau București, asiaticele noastre ar fi putut oricând să-și solicite nervul optic cu sumele pe care le oferă țări precum Germania, Spania, Olanda sau Anglia. Doar pentru instalare, după ce fac toate actele de naturalizare, tipii convingători și cu buzunare grele de bani pun pe masă între 10.000 și 30.000 de euro. Dar Eliza, Dana sau Bernie au preferat să ne chinuie plăcut, să ne producă doza necesară de oboseală oculară, rămânând acasă. În România. Țara care pune de ani de zile tenisul de masă la indexul sportului.

Se spune că lacrimile spală ochii de tot ce vine din mediul exterior. Dar de praful în ochi aruncat de oamenii cu putere de decizie… poate niciodată. De ani de zile, suma venită la FRTM de la bugetul de stat e scandalos de mică.  Pentru 2014 s-au parafat, din februarie, 1.300.000 de lei. La fel ca suma dedicată boxului, mai puțin cu 200.000 de lei ca sumele acordate federațiilor de bob și sanie și tir sportiv și mai puțin de jumătate din banii virați spre judo, haltere și scrimă. Nu. Nu se procedează așa. Atât timp cât România e adevărata campioană a Europei (în octombrie, la C.E. din Austria, ne-a învins Germania cu trei chinezoaice naturalizate în lot), iar promovarea pe care o fac fetele din România le transformă în adevărate ambasadoare, suma trimisă de la bugetul de stat trebuie reevaluată. Altfel, orice șansă de spargere a zidului asiatic (format din cele reale și cele naturalizate) va rămâne fără oxigen. Masca de oxigen e pusă până atunci prin eforturile federației condusă de Cristinel Romanescu și de reacția pozitivă a fetelor an de an. Competiție de competiție. Dacă șefii sportului cu atenție distributivă și capacitate de decizie nu vor avea aceeași reacție pozitivă precum a elevelor lui Filimon, atunci, și în viitor, antrenorii de la copii și juniori își vor înghesui în continuare într-un microbuz copiii pentru a-i duce la turnee, iar mingile sparte vor fi luate de bune la orice antrenament. Și, în viitor, după retragerea actualei generații, mișcările cățelușilor de pluș le vom mai schița doar privindu-le pe Na, pe Li, pe Ning sau pe Ha. Chiar ar fi de Ha-Ha-Ha.

Redactor:
Andru Nenciu
Șofer român, erou în Spania! A împins cu TIR-ul o mașină blocată în inundațiile devastatoare
Șofer român, erou în Spania! A împins cu TIR-ul o mașină blocată în inundațiile devastatoare
”Ați văzut”. Ange Postecoglou, convins de Radu Drăgușin: i-a descris prestația cu Manchester City într-un cuvânt
”Ați văzut”. Ange Postecoglou, convins de Radu Drăgușin: i-a descris prestația cu Manchester City într-un cuvânt
Primele imagini din penthouse-ul în care urmează să se mute Culiță Sterp cu Daniela Iliescu
Primele imagini din penthouse-ul în care urmează să se mute Culiță Sterp cu Daniela Iliescu
„Scandalul eșarfelor FCSB” a ajuns în presa din Scoția: „Le-a adus 30.000 de lire!”
„Scandalul eșarfelor FCSB” a ajuns în presa din Scoția: „Le-a adus 30.000 de lire!”
Cutremur în Bănie! Costel Gâlcă, OUT de la Universitatea Craiova? Planul lui Mihai Rotaru
Cutremur în Bănie! Costel Gâlcă, OUT de la Universitatea Craiova? Planul lui Mihai Rotaru
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri peste hotare. Abia dacă o mai reucunoști
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri peste hotare. Abia dacă o…
Dragoș Bucur și colegii de la Visuri la cheie, șocați când au vizitat una dintre casele construite acum 6 ani. INCREDIBIL ce au găsit. ''Șocul a venit când am intrat''
Dragoș Bucur și colegii de la Visuri la cheie, șocați când au vizitat una dintre casele construite acum 6 ani.…
Adrian Mutu, dezvăluiri şocante după ce a fost
Adrian Mutu, dezvăluiri şocante după ce a fost "lucrat" la CFR Cluj. "Briliantul" şi-a acuzat foştii jucători: "S-au dat accidentaţi!…
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
BNR pune în circulaţie o coală specială formată din 4 bancnote de 10 lei
BNR pune în circulaţie o coală specială formată din 4 bancnote de 10 lei
MESAJUL primit de Pământ de la peste 24 de miliarde de kilometri depărtare!
MESAJUL primit de Pământ de la peste 24 de miliarde de kilometri depărtare!
A primit o maşină de lux de la Ion Ţiriac şi viaţa i s-a schimbat radical: A venit o doamnă plângând! Nu ştiam ce se întâmplă
A primit o maşină de lux de la Ion Ţiriac şi viaţa i s-a schimbat radical: A venit o doamnă…
Ginerele lui Gigi Becali și 'Distrugătorul de femei' s-au încins de la o tipă! Patroana i-a gonit din club în miez de noapte!
Ginerele lui Gigi Becali și 'Distrugătorul de femei' s-au încins de la o tipă! Patroana i-a gonit din club în…
Statul vrea banii românilor. Se aplică în perioada 4 noiembrie 2024 – 5 decembrie 2024 pentru persoanele fizice
Statul vrea banii românilor. Se aplică în perioada 4 noiembrie 2024 – 5 decembrie 2024 pentru persoanele fizice
Românii Gabi, Dana și fiica lor Alex au fost găsiți morți într-un garaj din Valencia. Tăvălugul apei i-a luat prin surprindere
Românii Gabi, Dana și fiica lor Alex au fost găsiți morți într-un garaj din Valencia. Tăvălugul apei i-a luat prin…
TOP 5 – 'Spărgătoarele de căsnicii' din showbiz-ul românesc
TOP 5 – 'Spărgătoarele de căsnicii' din showbiz-ul românesc
Jocuri gratuite în noiembrie 2024
Jocuri gratuite în noiembrie 2024
Surpriză în Cupa României. Sănătatea Cluj a terminat la egalitate partida cu Farul Constanţa
Surpriză în Cupa României. Sănătatea Cluj a terminat la egalitate partida cu Farul Constanţa
Care e limita de viteză pe E85. Diferența între un drum european și unul național
Care e limita de viteză pe E85. Diferența între un drum european și unul național
Ce studii are Ștefăniță Ciucă, singurul fiu al lui Nicolae Ciucă. În ce domeniu lucrează
Ce studii are Ștefăniță Ciucă, singurul fiu al lui Nicolae Ciucă. În ce domeniu lucrează
×