Constantin Gâlcă a declarat, vineri, după tragerea la sorți a turului trei preliminar al Ligii Campionilor, că formația kazahă FK Aktobe este o necunoscută pentru el, în timp ce partidele cu Dinamo Tbilisi de anul trecut au fost echilibrate
„Dacă vom reuși să îi învingem pe cei de la Stromsgodset și să ne calificăm în turul următor, vom avea parte de meciuri cu echipe foarte bune. Echipa din Kazahstan este o necunoscută pentru mine momentan, dar știu că are jucători străini care, cu siguranță, au ridicat nivelul echipei. În general, în aceste țări din spațiul ex-sovietic, s-a investit foarte mult în ultimii ani”, a spus Gâlcă, pentru site-ul oficial al campioanei României.
Constantin Gâlcă speră ca jucătorii săi să nu mai rateze la fel de mult cum au făcut-o în prima partidă a turului doi preliminar al Ligii Campionilor cu norvegienii de la Stromsgodset.
„Pe cei de la Dinamo, Steaua i-a întâlnit și anul trecut și ne amintim cu toții faptul că au fost două meciuri echilibrate, cu momente importante, care puteau sa încline balanța în oricare parte. Nici noi, nici cei de la Tbilisi nu mai avem aceleași loturi ca anul trecut, dar cred că jucătorii pe care îi am la dispoziție pot obține rezultate notabile. Sper ca în dubla manșă pe care o vom juca, fie cu Dinamo, fie cu Aktobe, să avem un joc mai bun și mai consistent și să fructificăm ocaziile de a înscrie pe care ni le vom crea”, a completat Gâlcă.
Steaua București ar putea întâlni echipa Dinamo Tbilisi (Georgia) sau gruparea FK Aktobe (Kazahstan) în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, fază în care va participa dacă va trece în runda secundă de Stromgodset, conform tragerii la sorți ce a avut loc vineri, la Nyon.
Steaua a învins echipa Stromgodset, miercuri, în deplasare, în prima manșă a turului doi preliminar al Ligii Campionilor. Returul va avea loc miercurea viitoare, la București. Tot miercuri, Aktobe a învins în deplasare, cu scorul de 1-0, formația Dinamo Tbilisi. Manșa secundă va avea loc miercurea viitoare, la Aktobe. La meciul din Kazahstan observator UEFA va fi Octavian Goga.
În cazul în care se va califica, Steaua va juca în deplasare prima manșă, la 29/30 iulie, returul fiind programat în 5/6 august.
Dacă Steaua și Dinamo Tbilisi se vor califica în turul trei, cele două formații se vor întâlni a doua oară consecutiv în această fază a competiției. Anul trecut, Steaua a depășit pe Dinamo Tbilisi după 2-0 în depasare și 1-1 la București.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER