Fotbalistul Alexandru Aldea, care a debutat la Steaua în meciul cu Rapid, scor 2-1, în Cupa Ligii-Adeplast, a declarat, sâmbătă seară, că el și colegii săi se vor impune în fața grupării giuleștene și în prima etapă a Ligi I.
„Se poate spune că e botezul meu. A fost frumos. Le mulțumesc băieților pentru această victoire. Mă bucur că am contribuit și eu puțin. Nu aveam de ce să am emoții, e doar fotbal. Atmosfera a fost foarte frumoasă, deși mi-ar fi plăcut să vină și suporterii noștri la acest meci. O să ne întoarcem aici. Vom face același joc bun și vom câștiga și în campionat. Rapid e o echipă bună, a fost greu, dar asta este, cel mai bun câștigă”, a spus Aldea.
Alexandru Aldea este de părere că Steaua ar fi campioană și cu „rezervele”. „Antrenorul a decis să ne bage și pe noi pentru că meciul pe sintetic a fost mai solicitant. Au plecat jucători importanți dar avem un lot puternic. Cred că Steaua ar fi campioană și cu rezervele”, a precizat el.
Formația Steaua s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Ligii-Adeplast, după ce a învins, sâmbătă, pe stadionul Giulești-Valentin Stănescu, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa Rapid, într-un meci contând pentru optimile competiției.
Pentru Steaua a marcat Keșeru ‘8, ’49 (penalti), iar pentru Rapid a înscris Selagea ’24.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER