Mai în glumă, mai în serios, Mircea Lucescu a declarat miercuri, la Digi Sport, că l-ar tenta să ia câțiva fotbaliști de la Viitorul Chiajna, echipa patronată de Gică Hagi. „Dacă nu vin brazilienii ăștia, mă gândesc serios să iau vreo doi, trei jucători de la Viitorul. Mi-a plăcut foarte mult echipa lui Hagi. Glumesc, dar vreau să spun ceva, dacă ar depinde de mine, eu imediat i-aș lua”, a declarat Mircea Lucescu, care tocmai a câștigat Supercupa Ucrainei cu Șahtior Donețk, chiar dacă în orașul clubului său e război civil, iar șase jucători brazilieni au fugit de la echipă.
Șahtior și Viitorul s-au întâlnit într-un amical în această vară, câștigat de ucraineni cu 1-0, prin golul reușit de Facundo Ferreyra, chiar unul dintre cei care au dezertat.
Gabi Iancu și Aurelian Chițu sunt cei mai cunoscuți tineri jucători produși și vânduți în ultimul timp de Viitorul.
Mircea Lucescu nu traversează cea mai bună perioadă a lui în Ucraina, deși tocmai a câștigat al 20-lea trofeu la conducerea lui Șahtior, Supercupa Ucrainei, după victoria cu 2-0 în fața celor de la Dinamo Kiev. Situația din Ucraina și prăbușirea avionului companiei Malaysia Airlines, la 50 de kilometri de Donețk, i-au determinat pe șase dintre jucătorii lui Șahtior să nu revină în Ucraina din cantonamentul efectuat în această vară.
Rămas fără vedetele Alex Teixeira, Fred, Dentinho, Douglas Costa, Ismaily și Facundo Ferreyra, Mircea Lucescu acuză implicarea lui Kia Joorabchian, impresar fără licență FIFA, dar cu legături puternice cu Mafia.
Săptămâna trecută, un avion Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines s-a prăbușit în apropierea localității Grabovo, la 50 de kilometri de Donețk, într-o zonă în care au loc confruntări între forțele ucrainene și separatiștii proruși sprijiniți de Moscova. Cursa MH17 zbura de la Amsterdam spre Kuala Lumpur și avea la bord 298 de persoane. Nu există supraviețuitori.
Răzvan Raț, Ciprian Marica, Falavius Stoican și Cosmin Bărcăuan sunt românii care au jucat la Șahtior în mandatul lui Mircea Lucescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER