ProSport: Salut, ai vorbit cu Nicolae Dică după ce a asistat la meciul dintre Aktobe și Dinamo Tbilisi? Augustin Chiriță: Da, îmi pare rău că nu am fost și eu acolo, dar trebuia să fac trei ore numai cu avionul! Distanța e prea mare, așa că am văzut meciul al televizor. Dică a rămas mai surprins de jocul slab al celor de la Dinamo Tbilisi. Aktobe a învins cu 3-0 mizând pe contraatac.
Cum a fost meciul de aseară? Aktobe a jucat în sistemul 4-2-3-1, cu Antonov vârf împins. La pauză, posesia le era favorabilă georgienilor 57% – 43%. După ce a pierdut în tur acasă, cu 0-1, Dinamo a fost nevoită să se descopere, să atace mai mult și gazdele au profitat. Au făcut un joc bun din punct de vedere tactic. Sunt trei jucători la care Steaua trebuie să fie atentă. E numărul zece, Khairullin, apoi numărul nouă, Pizzelli, un brazilian naturalizat armean, un fotbalist de picior stâng foarte bun care joacă în centru și, nu în ultimul rând, numărul 11, Danilo Neco. Supriza plăcută a fost fundașul stânga, tot un brazilian pe nume Anderson Santana. A jucat foarte ofensiv. Sunt câțiva jucători foarte bine plătiți, unii peste ce se dă la Steaua. Sunt sigur că Pizzelli are 600.000 de dolari pe an.
Care ar fi punctul slab? Cu siguranță, fundașii centrali, în special numărul trei, Muldarov. Dacă va juca, va fi bine pentru Steaua. E slab. Să știi că în echipa de start, FC Aktobe nu a avut decât doi fotbaliști născuți în Kazahstan. În rest, numai străini, unii naturalizați.
Gâlcă spunea că Aktobe joacă foarte bine acasă, așa e? Da, cred că în cei patru, cinci ani de când evoluează în cupele europene au pierdut doar două-trei partide pe teren propriu.
Cum sunt suporterii? Pun presiune, aseară au fost cam 13.000 de spectatori. Tribunele sunt aproape de gazon. Arena lor îmi amintește de cea din Cotroceni pe care juca FC Național.
Orașul Aktobe cum e? Nu am fost de foarte multe ori acolo. E un oraș mic, de provincie. Nu impresionează. Nici hotelurile nu sunt prea bune. Cel puțin cel în care am stat eu nu mi-a plăcut.
Ce prețuri sunt pe acolo, care e salariul mediu? Moneda lor se numește tenge (n.r. – se citește tenghe). 250 de tengeni înseamnă un euro. Dar valuta folosită e dolarul american. O bere costă mai puțin de un dolar. Salariul mediu din Kazahstan e de vreo 450 de dolari. Aici se vorbesc limbile rusă și kazahă. Toate națiile le întâlnești aici: kazahi, ruși, tătari, ucraineni, nemți, polonezi, chiar și coreeni! Cu un euro cumperi doi litri și jumătate de benzină! Dacă vezi ce automobile sunt aici… Numai mașini de teren, cu capacitate cilindrică mare.
Ce crezi că va face Steaua în dubla manșă cu Aktobe? Se va califica. Nu cred că se va împiedica de o echipă precum Aktobe, chiar dacă de când a venit Vladimir Gazzaev (n.r. – fiul lui Valeri Gazzaev, președintele și antrenorul echipei Alania Vladikavkaz), de trei meciuri, Aktobe a înregistrat numai victorii.
Aktobe, echipa celor cinci națiuni
FC Ordabasy, echipa lui Chiriță, are 31 de puncte din 20 de meciuri și ocupă locul 6 din 12 cu două etape înainte de finalul sezonului regulat în prima ligă din Kazahstan. Aktobe e lider, cu 39 de puncte, la luptă cu Kairat Alma Ata, locul doi, cu 36 de puncte. În partida de miercuri din turul II preliminar al Ligii Campionilor, cu Dinamo Tbilisi, Aktobe a început cu o echipă multinațională, care conținea kazahi, ruși, armeni, brazilieni și ucraineni. Totuși, niciunul dintre ei nu este vreo vedetă.
Cum a arătat primul „11” al echipei FC Aktobe în ultima partidă cu Dinamo Tbilisi: Sidelnikov – născut în Rusia Muldarov – născut în Georgia Miroșnicenko – născut în Kazahstan Arzumanian – născut în Armenia Anderson Santana – născut în Brazilia Țarikaev – născut în Rusia Pizzelli – născut în Brazilia Khayrullin – născut în Rusia Korobkin – născut în Rusia Neco – născut în Brazilia Antonov – născut în Ucraina
Steaua va pleca marți în Kazahstan și avionul nu va survola Ucraina
Încă de când s-a tras la sorți, Steaua și-a rezervat un avion, cursă charter, și a înaintat formalitățile pentru obținerea vizei pentru Kazahstan. După victoria celor de la FC Aktobe cu 1-0 în deplasarea de la Tbilisi, campionii României știau că au cele mai mari șanse să dea în turul III preliminar al Ligii Campionilor de echipa kazahă. Avionul care va transporta echipa din Ghencea în Kazahstan nu va avea de ce să survoleze spațiul aerian ucrainean. Avionul va decola de la București, va traversa toată Marea Neagră și va schimba direcția spre nord-est, spre orașul Aktobe, când va pătrunde în spațiul rusesc, deasupra regiunii Krasnodar.
Despre Kazahstan: are același președinte de 23 de ani! – 2,724,900 km² măsoară suprafața acestei republici, care e cea mai mare dintre țările care nu au ieșire la mare – Populația Kazahstanului numără 18 milioane de locuitori – Se învecinează cu Rusia, China, Turkmenistan, Uzbekistan și Kîrgîstan – Kazahstanul este cel mai mare producător de petrol din Asia Centrală – Capitala țării e Astana (500.000 de locuitori), orașul Aktobe are 300.000 de locuitori – Președintele Republicii e Nursultan Nazarbaev, care e în funcție de la obținerea independenței de URSS, în 1991. Până atunci, Nazarbaev fusese prim-secretar al Partidului Comunist din Republica Sovietică Socialistă Kazahstan, parte a Uniunii Sovietice – În Kazahstan a fost deportată comunitatea germană de către Stalin – La 16 decembrie 1991 și-a proclamat independența față de URSS. A fost ultima republică din fosta uniune care a obținut acest statut
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER