Țălnar: „E cel mai greu campionat din ultimii zece ani, dar vrem să îl începem cu dreptul”


Țălnar:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul FC Brașov, Cornel Țălnar, a declarat vineri că actuala ediție a Ligii I va fi cea mai grea din ultimii zece ani dar că echipa lui va încerca să pornească cu dreptul, în fața formației Petrolul Ploiești, una dintre candidatele la titlu.

Ne așteaptă un joc foarte dificil cu Petrolul Ploiești, dar trebuie să facem tot ce ține de noi ca să începem cu dreptul. Va fi un campionat extrem de greu, cred că cel mai greu din ultimii zece ani, pentru că vor retrograda șase echipe și orice punct contează. Petrolul va veni clar la Brașov cu gândul de a câștiga, dar i-am urmărit, o vom mai face și până la ora partidei și sper din sudflet să reușim să le speculăm punctele slabe. Au jucători cu talie, fotbaliști care au calități internaționale dar asta nu înseamnă că am pierdut meciul din start. E drept, spre deosebire de noi, Petrolul are un lot numeros încât orice jucător ai înlocui cu un altul, nu se simte la valoarea jocului. Cum am mai spus însă, au și părți sensibile, mai ales în defensivă. Am încredere că dacă jucătorii se concentrează, putem scoate un rezultat bun„, a spus Țălnar într-o conferință de presă.

Tehnicianul a mai adăugat că, dacă ar putea, ar aduce bani de acasă doar ca să fie liniște la echipă, dar cum nu poate, speră ca acest lucru să fe rezolvat de conducere într-un timp cât mai scurt: „Dacă ar fi după mine, aș aduce bani de acasă numai să fie liniște la echipă. Nu e ușor să lucrezi fără o stare de confort și să te poți gândi numai la munca pe care o ai de făcut. Sincer, am fost sătul campionatul trecut să fiu întrebat de bani de câte ori intru în vestiar, sper să nu se repete și anul această situație. Am discutat cu jucătorii și îmi place să cred că au înțeles situația, peste tot sunt probleme, dar trebuie să avem încredere că lucrurile se vor așeza„.

Cornel Țălnar speră ca atitudinea echipei în meciul cu Petrolul să fie diferită celei pe care jucătorii au avut-o în partida cu Astra Giurgiu, din Cupa Ligii. „Aștept de la băieți o altă atitudine. Trebuie să înțeleagă că dincolo de toate sunt jucători profesioniști și trebuie să se respecte pe ei atunci când intră în teren. În meciul cu Astra au jucat în așa fel încât să treacă mai repede cele 90 de minute, ori așa ceva nu se poate. Aștept să văd altceva și am încredere că așa va fi, pentru că de pregătit s-au pregătit bine pentru meci. Ceea ce am arătat în Cupa Ligii nu este fața adevărată a echipei, pentru că din punctul meu de vedere, acolo a lipsit clar concentrarea. Trebuie să strângem rândurile și să ne facem treaba ca să adunăm puncte pentru ca va fi un sezon foarte greu„, a mai spus Țălnar.

Antrenorul formației brașovene FC Brașov a răspuns în glumă la întrebarea legată de evenualii investitori turci care s-ar fi interesat de echipă pentru a o cumpăra de la patronul Ioan Neculaie. „Turcii când vin, vin să ne cotropească, iar la FC Brașov nu au ce găsi, deci…„.

Partida FC Brașov – Petrolul Ploiești, din cadrul primei etape a Ligii I, se va disputa duminică, de la ora 21.00 pe stadionul „Tineretului”.

Mediafax

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Gigi Becali nu s-a abţinut după eşecul cu Botoşani! Marii vinovaţi de la FCSB. „Nu mi-a plăcut”
Gigi Becali nu s-a abţinut după eşecul cu Botoşani! Marii vinovaţi de la FCSB. „Nu mi-a plăcut”
"Am greşit când am ales FCSB". Şi-a asumat transferul ratat: "Nu eram pregătit când am acceptat"
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști: Drum lin pe aripile îngerilor
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști: Drum lin pe aripile îngerilor
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×