Diego Maradona (53 de ani), unul dintre cei mai mari jucători din istoria fotbalului, și-a exprimat în mod public părerea față de performanțele lui Lionel Messi (27 de ani) la Campionatul Mondial din Brazilia. Acesta consideră că atacantul Barcelonei era mult mai eficient în perioada în care el se afla la conducerea naționalei de fotbal a Argentinei.
„Cu mine ca selecționer, Messi a jucat de cinci ori mai bine decât a făcut-o sub comanda lui Sabella. Nu-mi spuneți că acum își sacrifică jocul pentru echipă”, a declarat Maradona pentru reporterii aflați la un meci amical din Rio Tercero, Argentina.
„Nu îmi place Sabella în postura de selecționer al Argentinei. Lumea uită de cineva – Menotti, care nu este pus în această poziție pentru că luptă împotriva mafiei”, a conchis El Pibe D”Oro, făcând referire la conflictul dintre Cesar Luis Menotti (selecționerul Argentinei între 1974-1982) și Federația de Fotbal a Argentinei.
Diego Maradona a fost selecționerul Argentinei timp de doi ani, în perioada 2008-2010. La Mondialul din 2010, sub comanda sa, Argentina a fost eliminată încă din sferturile de finală ale competiției, după o înfrângere în fața Germaniei (0-4). La turneul din Africa de Sud, Messi nu a marcat niciun gol și nu a oferit nicio pasă de gol.
În 2014, cu Alejandro Sabella (59 de ani) ca selecționer, Argentina a ajuns până în ultimul act al Campionatului Mondial, unde a fost învinsă de Germania cu scorul de 0-1, după prelungiri. După încheierea competiției din Brazilia, Sabella și-a anunțat plecarea de la echipa națională a sud-americanilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER