„Speram să avem un debut bun, dar lucrurile nu au ieșit așa cum ne-am dorit. Prima repriză a fost modestă, dar în partea a doua am jucat mai bine, dar nu am reușit să înscriem. Oaspeții au avut și ei două ocazii foarte bune. Trebuie să fim mai încrezători în forțele noastre. Am fost temători, prea respectuoși. Nu trebuie să ne gândim că, dacă va veni Wesley, va lua mingea de la poartă și va înscrie nu știu câte goluri. Îi va fi și lui poate la fel de greu. Nu a fost greu să îl convingem să vină la Iași. Sunt sigur că va fi un câștig pentru echipă”, a declarat Lăcătuș la LookTv.
Stelea: „Nu am nimic de obiectat. Încercăm să creștem copii”
„Sunt mulțumit de joc, a fost un joc destul de bun, mai bun în repriza secundă. Probabil că și timpul a condiționat meciul, am avut ocazii să înscriem, puteam să și primim gol. Dar e un rezultat echitabil. Ne-a lipsit puțin noroc, ocazii am avut. Dar, la fel de bine, puteam și primi gol. Asta e lotul, jucătorii sunt foarte tineri. Nu am nimic de obiectat, încercăm să ne facem treaba cât mai bine și să creștem acești copii”, a spus și antrenorul Viitoruluiu, Bogdan Stelea.
CSMS Iași: Caparco – Mitici (Călugăru ’74), Cr. Munteanu, Mihalache, Voicu – Olah – Boșoi, Johnson (Dedu ’78), Crețu, L. Mihai – Pălimaru. Antrenor: Marius Lăcătuș.
FC Viitorul: Balauru – Manea, Țîru, Mitrea, Puțanu – Daminuță, Nedelcu (Hodorogea ’85) – Cîrstocea, Mitriță, Fl. Tănase (Năstăsie ’67) – Rusu (Cioablă ’46). Antrenor: Bogdan Stelea.
Cartonașe galbene: Crețu ’10, Mitici ’70, Călugăru ’86 / Daminuță ’14.
Arbitri: Radu Petrescu (central) – Sebastian Gheorghe, Daniel Mitruți (asistenți) – Lucian Rusandu (rezervă).
Observatori: Irina Mîrț, Iulius Nemțeanu.
La partida de la Iași au asistat aproximativ 5.000 de spectatori.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER