Stadioane de locuit. Propunerea interesantă a unor arhitecți francezi pentru arenele de la Cupa Mondială care nu găzduiesc echipe în prima ligă

Stadioane de locuit. Propunerea interesantă a unor arhitecți francezi pentru arenele de la Cupa Mondială care nu găzduiesc echipe în prima ligă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Odată cu forfota de la Cupa Mondială din acest an, Brazilia a cheltuit aproximativ 4 miliarde de dolari pentru construcția și renovarea stadioanelor care au găzduit Cupa Mondială. La finalul celor 64 de meciuri,  12 stadioane rămân, însă, în umbră. Ce s-ar putea întâmpla cu „gazdele” iubitorilor de fotbal?

 Un concept îndrăzneț realizat de doi arhitecți francezi, Axel de Stampa și Sylvain Macaux, „Casa Futebol” are în vedere construcția de apartamente pentru nevoiași în interiorul stadioanelor de la Cupa Mondială din Brazilia.


Așa ar putea arăta casele din interiorul stadioanelor din Brazilia, potrivit celor doi arhitecți francezi

Proiectul celor doi arhitecți vine cu o idee nouă, inovatoare. Cele 12 stadioane se vor a fi „colonizate” pe fațada din exterior, cu blocuri de construcție de tip apartament pentru cei care au nevoie de un cămin, având în vedere situația precară din țară. Locuințele de tip modular sunt prefabricate, astfel că nu se vor face modificări majore stadioanelor, ba chiar spațiul liber dintre pereți și scaune va fi reciclat: „Singurul lucru care se schimbă va fi implementarea de case”, spune Stampa. Proiectul îndrăzneț ar putea avea cele mai căutate tipuri de locuință din țară, iar stadioanele ar fi în continuare funcționale.

Echipa celor doi arhitecți preconizează un număr de aproximativ 1.500 – 2.000 de case, fiind un total de  20.000 de imobile ce pot fi puse la dispoziție pentru locuitori. Fiecare unitate ar avea 105 de metri pătrați, suficient spațiu pentru o familie cu patru membri. Ideea francezilor ar da răspuns la problemele legate locuințele lipsă din Brazilia. 4 din cele 12 stadioane („Arena das Dunas”, „Arena Amazonia”, „Estadio Nacional Mane Garrincha” și „Arena Pantanal”) nu au echipe de primă ligă care vor evolua pe ele, astfel că propunerea francezilor ar avea o speranță de realizare. 


Articol scris de Denisa STANCIU

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Momentul în care o gravidă în 9 luni îşi prinde soţul cu amanta pe plajă. Ce a putut să-i spună infidelul când a dat cu ochii de ea
Momentul în care o gravidă în 9 luni îşi prinde soţul cu amanta pe plajă. Ce a putut să-i spună…
De nerecunoscut! Transformarea fizică a brazilianului numit ”circar” de Gigi Becali la FCSB
De nerecunoscut! Transformarea fizică a brazilianului numit ”circar” de Gigi Becali la FCSB
Adriana Simionescu și soțul ei și-ar fi spus „adio” după nici două luni de la nuntă! Ce i-ar fi făcut să se despartă atât de repede
Adriana Simionescu și soțul ei și-ar fi spus „adio” după nici două luni de la nuntă! Ce i-ar fi făcut…
Atletul român care nu a fost lăsat să participe la JO dintr-un motiv incredibil: „Mi s-a spus că oricum n-am șanse la medalie”
Atletul român care nu a fost lăsat să participe la JO dintr-un motiv incredibil: „Mi s-a spus că oricum n-am…
Cum arată acum Rocsana Marcu, fosta prezentatoare tv. S-a îngrășat enorm, iar fanii abia dacă o mai recunosc
Cum arată acum Rocsana Marcu, fosta prezentatoare tv. S-a îngrășat enorm, iar fanii abia dacă o mai recunosc
ULTIMA ORĂ! Florin Piersic a tras cortina! Anunț de ultim moment!
ULTIMA ORĂ! Florin Piersic a tras cortina! Anunț de ultim moment!
BANCUL ZILEI. Sultanul: - Eunuc, adu-mi nevasta cu numărul 80!
BANCUL ZILEI. Sultanul: - Eunuc, adu-mi nevasta cu numărul 80!
Metoda prin care Ionuț vrea să-și ia un apartament, fără bani din conturi sau credit. Dezvoltatorii imobiliare ridică din sprâncene
Metoda prin care Ionuț vrea să-și ia un apartament, fără bani din conturi sau credit. Dezvoltatorii imobiliare ridică din sprâncene
De ce atât de puține plante sunt ALBASTRE?
De ce atât de puține plante sunt ALBASTRE?
Milionarul român de doar 28 de ani, gest uriaş pentru o mamă singură cu 3 copii: Ai un suflet minunat
Milionarul român de doar 28 de ani, gest uriaş pentru o mamă singură cu 3 copii: Ai un suflet minunat
Cele două alimente care ne fac mai inteligenți, potrivit dr. Vlad Ciurea
Cele două alimente care ne fac mai inteligenți, potrivit dr. Vlad Ciurea
Mașinile care rămân garantat blocate la ITP. Vor fi reverificate la sânge de RAR
Mașinile care rămân garantat blocate la ITP. Vor fi reverificate la sânge de RAR
Mariana spune că are o șopârlă în stomac: Medicii m-au trimis la...
Mariana spune că are o șopârlă în stomac: Medicii m-au trimis la...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
30 de streameri populari din România vin la primul event local de gaming din toamna asta
30 de streameri populari din România vin la primul event local de gaming din toamna asta
Sport murdar. Pedepse dictate după partide trucate la tenis şi anchetă în fotbal german
Sport murdar. Pedepse dictate după partide trucate la tenis şi anchetă în fotbal german
În cât timp se prescrie o infracțiune rutieră? După câte luni se anulează amenda de circulație
În cât timp se prescrie o infracțiune rutieră? După câte luni se anulează amenda de circulație
Michele Morrone, mesaj acid după vizita în România. Ce l-a făcut pe actor să răbufnească, în online. A transmis totul în română
Michele Morrone, mesaj acid după vizita în România. Ce l-a făcut pe actor să răbufnească, în online. A transmis totul…
×