Cu aproximativ o lună înaintea startului de sezon din Liga Națională de Baschet, în care nu va mai intra pe teren, Virgil Stănescu, președintele echipei Steaua CSM EximBank, a vorbit în premieră despre planurile clubului. Virgil e unul dintre jucătorii emblematici ai baschetului românesc de după Revoluție. Timp de 13 ani (1996-2009) a evoluat în națională, reprezentativă a cărui căpitan a fost timp de 10 sezoane. „Nici nu mai știu câte partide am jucat, la noi nu e ca la fotbal, nu prea se ține statistica”, spunea recent Virgil pentru ProSport. Bucureșteanul e un adevărat globe-trotter, CV-ul său numărând 16 echipe: CSȘ București, Soced, Alabama (SUA), Opel Frankfurt (Ger), Oostende (Bel), Turk Telekom (Tur), Dinamo, St.Petersburg (Rus), Al Qadisya (Kuw), Vladivostok (Rus), Kazan (Rus), Samara (Rus), Teramo (Ita), Steaua, BC Mureș și Asesoft.
Cluburile din Liga Națională au început să anunțe transferurile pentru sezonul viitor. Care este situația, din acest punct de vedere, la Steaua CSM EximBank? Când să ne așteptăm la primele anunțuri despre transferuri? Am făcut majoritatea transferurilor. Mai avem o singură poziție de acoperit, mai exact cea a conducătorului de joc. Sperăm ca în următoarea săptămână să știm cine va ocupa și această poziție.
Care sunt obiectivele echipei Steaua pentru sezonul 2014-2015? Ne dorim să revenim în elita baschetului românesc. Dacă sezonul trecut am avut ca și obiectiv construirea unei baze solide la nivel de juniori și seniori, acum vrem să intrăm între primele patru echipe din campionat.
Este o certitudine faptul că nu vei mai intra pe teren ca jucător? Există vreun jucător din actuala echipă care ar putea prelua rolul tău în cadrul echipei? Vom vedea! Cu siguranță, sunt jucători precum Mihai Paul și Titus Nicoară, în care am încredere că pot fi liderii de care avem nevoie și care pot ține în mână frâiele echipei în vestiar și pe teren.
„Sunt curios cât de dor îmi va fi de acțiunea de pe parchet”
Care a fost cel mai frumos sezon din activitatea ta ca jucător? Este o întrebare foarte grea. Am avut parte de o carieră plină de performanță, la un nivel foarte ridicat și acest lucru face foarte grea această alegere. Cu siguranță, Euroliga, turneul final de EuroCup sau poate perioada de colegiu…Nu știu, este o alegere foarte grea!
Se poate spune despre sezonul 2013-2014 că a avut rolul de a face trecerea ta de la jucător la președinte de club? Această trecere a început din sezonul 2012-2013, când am preluat această responsabilitate. Nu pot să zic că a fost o trecere prea lină, având în vedere că nevoia de performanță a fost imediată prin obiectivul de promovare în Liga Națională. Încetarea carierei de jucător este o cu totul altă poveste și sunt foarte curios cât de dor îmi va fi de acțiunea de pe parchet.
9 e locul pe care a încheiat sezonul regulat Steaua Eximbank
Apropo de asta, când crezi că va începe să-ți lipsească energia și adrenalina unui meci de campionat? Cred că în primul an va fi destul de puternică dorința de a intra în meci. Acel sentiment de putere pe care îl ai în meciuri. Cred însă, că ceea ce am ales să fac în continuare, îmi va umple timpul și o voi face cu la fel de multă plăcere.
„Mă bucur că ne-au venit alături Titus Nicoara și Ionuț Drăgușin, doi jucători reprezentativi ai baschetului românesc”
Ne poți dezvălui ce noutăți pregătiți în cadrul echipei? Preferați în continuare ca stranierii din cadrul echipei să fie din SUA și Serbia? Ne bazăm foarte mult pe jucătorii români. Mă bucur că ne-au venit alături Titus Nicoara și Ionuț Drăgușin, doi jucători reprezentativi ai baschetului românesc. Aceștia se alătură celor doi veterani ai echipei noastre, căpitanul Mihai Paul și Adrian Tudor. Împreună formează un nucleu solid al echipei pe o durată mai lungă. Cred că cei patru pot fi modele pentru viitorii baschetbaliști prin felul lor de a fi pe teren dar și în afara lui. Care jucător ți-a plăcut cel mai mult din sezonul 2013-2014 din LNBM? Titus Nicoara, acesta fiind și motivul pentru care l-am dorit la Steaua. După părerea mea, Titus a fost un exemplu de cum trebuie să te dedici sportului și performanței, acestea văzându-se meci de meci, indiferent de miză.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER