Lupii s-au înecat la final. Returul se anunță foarte dificil

Redactor:
Florin Marian
Lupii s-au înecat la final. Returul se anunță foarte dificil
  • Publicat:
  • Actualizat:

Au trecut 52 de ani de când Petrolul a întâlnit ultima oară o echipă cehă în cupele europene. În ”62, generația lui Dridea spulbera cu scorul general de 5-1 pe Spartak Brno, în Cupa UEFA, iar fanii mai în vârstă ai formației ploieștene sperau joi seara să retrăiască acele momente în meciul cu Victoria Plzen.  Din păcate, Petrolul a condus cu 1-0 până în minutele de prelungire, când a primit un gol care poate conta enorm în economia calificării.

Petrolul a etalat un fotbal frumos, modern, Răzvan Lucescu și-a așezat echipa în deja obișnuitul modul 4-2-3-1, dar sistemul s-a dovedit destul de flexibil și de fiecare dată pe faza de atac se transforma într-un 3-4-3 care producea destule ocazii echipei gazdă. Prima repriză a fost presărată cu ocazii numeroase de poartă, iar Viktoria Plzen s-a dovedit o echipă cu calități, care n-a încercat să distrugă, ci să construiască, să speculeze. Cehii au dovedit calitate prin Horava și Petrzela și la rândul lor și-au creat oportunități de a marca. Minutul 13 ar fi putut fi cu ghinion pentru Petrolul, dacă Bakoș ar fi fost mai atent la centrarea excelentă în careul mic a lui Petrzela. Petrolul a pus mereu presiune pe adversar și în decurs de doar 2 minute a ratat trei ocazii bune. Tamuz s-a bătut pentru fiecare balon acolo în față și a centrat pe jos în fața porții, unde Hoban a fost superficial încercând să finalizeze precum Fatai în meciul cu Concordia. Apoi, Albin a scăpat singur cu portarul, dar Kozacik a anticipat bine și a ieșit rapid să îl blocheze pe uruguayan. Și, în sfârșit, Nepomuceno și-a făcut bine o minge pe piciorul stâng și a șutat puțin peste poartă de la 18 metri.

O primă repriză animată de ocazii la ambele porți

A urmat o perioadă în care oaspeții și-au arătat colții. Mai întâi Horvath a trimis din lovitură liberă de la 25 de metri un balon care a trecut periculos pe lângă poarta lui Pecanha. În minutul 34, Vanek a expediat cu capul, din careul mic, o minge care s-a dus puțin peste bară. Iar în minutul 39, aceiași Horvath și Vanek au mai amenințat serios buturile ploieștenilor, dar fie Pecanha, fie Gerson au salvat providențial. Prima repriză s-a încheiat cu marea ocazie a lui Tamuz, al cărui șut din 16 metri a fost recepționat de Kozacik în doi timpi.

Mutu a strălucit doar o singură dată

Se simțea încă de la pauză că Adrian Mutu va fi introdus pe teren. Experimentatul fotbalist român n-a fost inclus în primul 11 de către Lucescu pentru că în ultimul joc de campionat n-a convins. Răzvan a mers pe mâna lui Albin până în minutul 56, când Mutu a intrat în locul sud-americanului. Și după două trei mingi pierdute de el, mulți se pregăteau să-l trimită pe „Briliant” la casat. Dar strălucirea pe care ți-o dă un asemenea jucător în momente cheie face toți banii. Mutu a deschis scorul în minutul 76, cu un șut de la marginea careului expediat cu piciorul stâng. Și ce nevoie avea Petrolul de un gol! Altfel returul ar fi fost mult mai greu cu incomoda echipă a lui Uhrin. Putea fi chiar 2-0, în minutul 77, dacă Priso ar fi fost altruist și i-ar fi pasat mingea lui Mutu care era liber. Dar a tras pe lângă dintr-o poziție centrală, față în față cu portarul advers. Și în loc de 2-0 pentru Petrolul s-a făcut 1-1 pentru că în primul minut de prelungire, Kolar a egalat, poate nemeritat. Returul se anunța greu și la 1-0, dar acum, golul cehilor poate cântări foarte mult în economia calificării.

PETROLUL – VIKTORIA PLZEN 1-1 (0-0)

Au marcat: Mutu (76)/ Kolar (90)

PETROLUL: Pecanha – Alcenat, Gerson, Geraldo, Fanchone – Hoban, De Lucas – Nepomuceno (72 Priso), Albin (56 Mutu), Teixeira – Tamuz (89 Nkoyi)
Rezerve: Bolboașă, Mustivar, Beța, Nkoyi, Priso, L. Marinescu
Antrenor: Răzvan Lucescu

VIKTORIA PLZEN: Kozacik – Reznik, Hubnik, Prochazka, Limbersky – Horava (86 Kolar), Horvath – Petrzela (74 Hroșovsky), Vanek, Pilar – Bakoș
Rezerve: Bolek, Hejda, Tecl, Kovarik, Chramosta
Antrenor: Dușan Uhrin

Arbitru: Anthony Taylor
Asistenți: Gary Beswick și John Brooks (toți din Anglia)

Cartonașe galbene: Albin (32) / Hubnik (39)
Stadion: Ilie Oană
Spectatori: 13.000

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au confirmat că acesta a fost condus pe ultimul drum:
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei. Să se apuce de scris poveşti”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei.…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cazul lui Andrei, băiatul de 16 ani mort cu zile în spitalul din Târgu Jiu, schimbă legea. Anunțul făcut de Ministrul Sănătății
Cazul lui Andrei, băiatul de 16 ani mort cu zile în spitalul din Târgu Jiu, schimbă legea. Anunțul făcut de…
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
Ordin UE. Mașinile pe benzină și motorină se taxează extra. Intră în vigoare din 10 decembrie
Ordin UE. Mașinile pe benzină și motorină se taxează extra. Intră în vigoare din 10 decembrie
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
×