Dosarul depus de Astra Giurgiu pentru obținerea cetățeniei române de către fotbalistul nigerian Kehinde Fatai va fi analizat în viitoarea ședință a Comisiei de Cetățenie, din cadrul Ministerului Justiției, a declarat pentru MEDIAFAX, ministrul secretar de stat în MTS, Carmen Tocală.
Tocală a precizat că o posibilă cerere de acordare a cetățeniei de onoare pentru Fatai, așa cum se propusese înaintea disputării barajului de calificare la Cupa Mondială, dintre România și Grecia, ar putea fi luată în discuție de către Parlamentul Român după 1 septembrie.
„Dosarul lui a fost depus la agenție, am fost împreună cu cei de la Astra la momentul respectiv. Au depus dosarul complet, dar nu a mai existat interes atunci înaintea meciului cu Grecia, din cauza faptului că nu se pregătise împreună cu lotul. Și de aceea domnul Pițurcă nu și-a mai manifestat intenția de a-l lua în lot. Acum așteaptă intrarea într-o comisie. Nu știu când se fac intrările în această comisie. Și domnul Burleanu m-a întrebat cum decurg lucrurile”, a declarat Tocală pentru MEDIAFAX.
Secretarul de stat în Ministerul Tineretului și Sportului a subliniat că instituția pe care o reprezintă urmează să depună la Ministerul de Interne o solicitare pentru eliberarea pașaportului românesc pentru Kehinde Fatai: „Calitatea de cetățean de onoare ar putea intra în discuție în Parlament abia în septembrie. Dar până atunci dosarul lui va intra la prima întrunire a Comisiei naționale de acordare a cetățeniei. Dosarul lui a fost depus de către Astra, cu toate documentele. La noi rămâne în discuție doar problema pașaportului lui, trebuie să facem o propunere în acest sens Ministerului de Interne”.
În toamna anului trecut, la solicitarea expresă a selecționerului Victor Pițurcă, Federația Română de Fotbal ceruse Ministerul Tineretului și Sportului să înceapă demersurile de acordare a cetățeniei de onoare jucătorului nigerian Kehinde Fatai, pentru ca acesta să poată fi folosit în barajul de calificare la Cupa Mondială, pierdut în fața naționalei Greciei. În cele din urmă, din cauza timpului scurt de acomodare pe care Fatai l-ar fi avut la lot, selecționerul Victor Pițurcă a renunțat la ideea naturalizării în regim de urgență a atacantului.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER