HCM Constanța, la un pas să se retragă din Liga Campionilor și din Liga Națională

Redactor:
Marius Hutu
HCM Constanța, la un pas să se retragă din Liga Campionilor și din Liga Națională
  • Publicat:
  • Actualizat:

HCM Constanța continuă să traverseze momente critice din cauza blocajului financiar în care a intrat în ultimele luni. Conducerea campioanei României a susținut azi o conferință de presă, în care a dorit să tragă un ultim semnal de alarmă în privința viitorului echipei. HCM Constanța este amenințată cu desființarea dacă nu va găsi rapid resurse de finanțare pentru perioada imediat următoare. În cazul jucătorilor s-au acumulat deja restanțe salariale de patru luni. De asemenea, chiriile unor handbaliști străini nu au mai fost plătite.

Ali Nurhan, președintele HCM Constanța, a susținut că ultima șansă ca echipa să supraviețuiască ar fi deblocarea sumei aprobate de Consiliul Județean Constanța la începutul acestui an, de 4 milioane de lei. „Această sumă nu poate fi accesată, iar situația este disperată”, a declarat conducătorul clubului. Curtea de Conturi a blocat această sumă după ce a contestat modul cum a fost acordată, în baza Legii 350. În cazul în care problemele nu se vor rezolva până în 20 august, atunci sunt toate șansele ca HCM Constanța să dispară de pe harta handbalului, a mai spus Ali Nurhan. Ar însemna ca echipa să se retragă atât din Liga Campionilor, cât și din Liga Națională. Retragerea din cupele europene ar atrage după sine și sancțiuni din partea Federației Europene de specialitate.

HCM Constanța este gruparea care a dominat categoric handbalul masculin, în ultimii 11 ani câștigând de 9 ori campionatul intern. Mai mult, echipa a reușit să se califice în premieră în optimile Ligii Campionilor în actualul format, dar și în turneul Final 4 al Cupei EHF.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
”Și-a dat acordul” pentru transfer! Urmează o ofertă uriașă pentru Andrei Rațiu
”Și-a dat acordul” pentru transfer! Urmează o ofertă uriașă pentru Andrei Rațiu
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment…
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
"Va fi dat afară". Scenariul care poate provoca ruptura dintre Marius Şumudică şi Rapid: "A anunţat el"
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Verdict clar pentru Călin Georgescu: Nu poate depune un nou dosar de candidatură la BEC
Verdict clar pentru Călin Georgescu: Nu poate depune un nou dosar de candidatură la BEC
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Doar 17% din orașele lumii au aer curat, arată un nou studiu
Doar 17% din orașele lumii au aer curat, arată un nou studiu
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
×