Antonio Conte a fost prezentat oficial drept noul selecționer al Italiei. Înțelegerea dintre federație și Conte este valabilă până la 30 iunie 2016, iar contractul selecționerului este de aproximativ 7,2 milioane de euro. Acesta este susținut de sponsorul Puma, care va plăti mai mult de jumătate din sumă.
„Jucătorii sunt aceeași care au trăit o dezamăgire mare la Campionatul Mondial, dar sunt grozavi. Sunt convins că ne putem ridica din nou, fiindcă Italia trebuie să fie printre echipele de top ale lumii. Toată lumea trebuie să își câștige tricoul, atât pe teren, cât și prin comportamentul din afara lui. Prefer un om cu caracter mare unui jucător bun. Mi-ar plăcea ca toți să se teamă pentru convocarea lor, așa cum o făceam și eu, fiindcă aici nu primește nimeni nimic gratuit. Voi transfera echipei naționale mentalitatea mea, fiindcă toate echipele de club pe la care am trecut, nu numai Juventus, au căutat întotdeauna victoria cu ardoare. Trăiesc pentru a câștiga. Pentru mine, înfrângerea este o moarte aparentă, iar asta va folosi echipei naționale”, a declarat Antonio Conte.
Conte îi succede la naționala Italiei lui Cesare Prandelli, care a demisionat pe 24 iunie și ulterior a preluat conducerea tehnică a echipei Galatasaray.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER