Ioan Niculae este unul dintre cei mai fericiți români în această seară. Investițiile masive de la Astra și-au găsit acoperire în rezultate și în Europa, giurgiuvenii reușind probabil cea mai mare victorie din istorie: 2-1 pe terenul lui Lyon.
Patronul deținătoarei Cupei a fost extrem de exuberant la final și a ținut să îl felicite în primul rând pe Isăilă, pentru modul în care a știut să își mobilizeze jucătorii la cabine, la pauză, când scorul era unul nefavorabil, 1-0 pentru gazde.
„> Fatai rupea plasa din prima repriză, dacă era un pic mai atent. Glumesc. Felicitări elevilor și lui Daniel Isăilă, nu știu ce le-a spus la pauză și cum i-a motivat. După cum am evoluat în a doua repriză, cred că puteam să marcăm 3-4 goluri„, a spus Ioan Niculae, la DigiSport.
Victoria nu este una importantă doar pentru CV-ul Astrei, ci și pentru întreg fotbalul românesc. O eventuală calificare în grupele Europa League ar asigura atât un capital de imagine important, cât și puncte importante la coeficientul de țară. În aceste condiții, există toate premisele ca toți iubitorii fotbalului de la noi să sărbătorească.
„Uneori toate investițiile făcute nu se justifică. Dar într-un moment ca ăsta, uiți de tot. E un moment de mare satisfacție. Și nu doar pentru noi, pentru toți românii. E un rezultat mare„, a mai spus patronul giurgiuvenilor”, nu înainte de a-și aduce aminte de un reportaj realizat de Canal+, care îi numea pe Budescu&Co „novicii din România”: „Novicii le-au dat o lecție de fotbal în seara asta. I-am învins din punct de vedere sportiv la toate capitolele. Calificarea încă se joacă, avem nevoie de concentrare maximă„
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER