Internaționalul german Lukas Podolski este din ce în ce mai aproape de o mutare la campioana Italiei, Juventus Torino. Podolski trebuia să fie prezent pentru Arsenal în meciul contra celor de la Everton, însă a fost scos din lot imediat ce Juventus s-a arătat interesată de transfer
Viitorul germanului pe Emirates Stadium a fost pus în dubiu încă de la transferul chilianului Alexis Sanchez, iar acum conform reporterului Sky Italia, Gianluca Di Marzio, Lukas Podolski se pregateste să părăsească gruparea „tunarilor” pentru o nouă aventură.
Chiar dacă Podolski este o figură populară în rândul fanilor lui Arsenal, neamțul s-a chinuit serios să revină aproape de forma care l-a consacrat. În 53 de partide în Premier League pentru Arsenal, Podolski a reușit să marcheze numai 19 goluri. De menționat că și accidentarile pe care Podolski le-a suferit au fost un impediment în adaptarea lui la fotbalul englez.
Juventus ar fi interesată în principal de un împrumut pe durata unui sezon, cu o eventuală opțiune de cumpărare în cazul în care Podolski va evolua cu succes în tricoul bianconero. Dacă mutarea la campioana Italiei nu se va materializa, pentru Lukas Podolski și-au manifestat interesul și alte echipe importante precum Wolfsburg, Gatalatasaray sau Inter Milan.
articol scris de Patrik Șerban
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER