În 1980, poetul Adrian Păunescu scria niște versuri dedicate clubului Rapid, versuri despre care legenda spune că au fost compuse pe gazon, după o miuță la care au participat ziariștii de la revista Flacăra, printre care Ovidiu Ioanițoaia și Tudor Octavian. Strofele aveau să fie transpuse pe note de cântărețul Victor Socaciu, înregistrate pe o bandă și oferite clubului care punea piese din când în când la stația de amplificare a stadionului. Era începutul unei povești care între timp s-a transformat în cea mai frumoasă declarație de dragoste pentru o echipă de fotbal din România, la concurență cu un alt cântec, „Oltenia, eterna Terranova”, dedicat tot de Păunescu Universității Craiova. Versurile compuse de poetul născut în ținutul Bălți au intrat încet-încet în memoria galeriei rapidiste și s-au transformat la începutul anilor 90 în imnul care se aude acum meci de meci pe bătrânul stadion din cartierul Giulești, un imn fără nume care își reciclează mereu propria energie și generează de fiecare dată emoție, lucru recunoscut până și de adversarii clubului Rapid.
Cheia de identificare este „Suntem peste tot acasă”, practic primul vers pus pe hârtie de Păunescu acum 34 de ani. „Pe atunci simțeam ca pe o mare nedreptate că acea echipă și publicul ei nu aveau un imn care să le unească. Era vremea când se striga Ceaușescu PCR au băgat Rapidu-n B! Păunescu-Flacăra, vor băga Rapidu-n A! De aici a pornit totul. Lumea mă iubea în Giulești și am vrut să le dăruiesc ceva în schimb”, avea să declare Păunescu înainte de dispariția sa, în 2010, declarație preluată de gandul.info.
Ideea de dizidență indusă de poet s-a suprapus perfect peste șablonul suporterului din Giulești. Fanii Rapidului au susținut mereu că echipa lor a fost defavorizată de regimul comunist al lui Nicolae Ceaușescu. „Galeria lui Rapid nu e membră de partid”, era una dintre scandările la modă ale anilor ’80, o perioadă agitată din istoria clubului, marcată de trei sezoane în liga a doua. Pentru fanul post-revoluționar din Giulești, Rapid a fost victima sistemului comunist, în timp ce Steaua și Dinamo au fost echipele propulsate de regimul care conducea Republica Socialistă România, pe scurt RSR.
Imnul este ca o mantră de protecție pentru fanii Rapidului. „Imnul este singurul nostru titlu de mândrie. Având imnul, ne simțim superiori adversarilor chiar dacă rezultatul sau poziția noastră în clasament nu ne flatează”, susține Mihai R., un fan care frecventează tribunele din Giulești încă de la începutul anilor ’90. Atunci când echipele intră pe teren, versurile lui Păunescu răzbat din difuzoare:
Suntem peste tot acasă Porțile ni se deschid Nu-i echipă mai frumoasă Și iubită ca Rapid
Refren: Rapid- Rapid Luptă dacă ne iubești Rapid-Rapid Haida-hai Rapid Giulești
Refren
Nu vă dați bătuți o clipă Învățați acest refren Imnul nostru de echipă Glasul roților de tren…
Inima ce-n piept ne bate La nevoie e un tun Pentru-o singură dreptate Să învingă cel mai bun
Trei strofe, sparte de trei ori de refren, au darul să ridice părul de pe șira spinării favoriților și adversarilor deopotrivă. Ce nu știu însă decât puțini fani ai Rapidului este că imnul compus de Păunescu avea, în varianta originală, cinci strofe. Două însă nu sunt cântate niciodată, nici pe discul înregistrat de Socaciu, nici de suporteri, în tribune. Motivul este simplu. Echipa „dizidentă”, așa cum le place fanilor să spună, are un imn în care câteva versuri sunt o odă adusă socialismului. Strofele trei și cinci din imn vorbesc despre „scumpa Românie” și „steagul tricolor”, teme la modă înainte de 1989.
„Ni-s prieteni adversarii Sportul ținta noastră e Cu mai micii, cu mai marii Luptă, luptă C.F.R. !
Hai culoare vișinie Hai Giuleștiul muncitor Pentru scumpa Românie Pentru steagul tricolor”.
Ultima strofă pare extrasă direct din poeziile cadru compuse în cinstea diverselor manifestări muncitorești. Contactat de ProSport, istoricul Alex Mihai Stoenescu crede că bizarele versuri fac trimitere la originile clubului: „Rapidul a fost înființat de doi muncitori de la Atelierele Grivița. Faptul că această strofă a fost mai puțin cunoscută este posibil să aibă legătură cu faptul că muncitorii ceferiști cotizau pentru clubul Rapid, aspect ce nu a mai fost de actualitate după anul 1989”.
Fiul lui Păunescu neagă orice legătură dintre versuri și comunism
Andrei Păunescu, fiul poetului Adrian Păunescu, consideră că ultima strofă a imnului nu are referințe comuniste și că ele au fost cântate mai puțin de către Victor Socaciu doar pentru a reda o variantă mai scurtă a cântecului: „Munca și tricolorul sunt veșnice și nu au legătură cu regimul comunism. Tatăl meu a iubit Rapidul tocmai pentru că suporterii lui proveneau din clasa muncitoare și erau oameni amărâți”. Potrivit Associated Press, Adrian Păunescu a fost „cel mai faimos poet român, deși a fost criticat mereu pentru laudele aduse familiei Ceaușescu”
Jurnalistul Cristian Costache, cunoscut suporter al Rapidului și unul dintre autorii cărții „Fenomenul Rapid. Legenda continuă”, consideră că doza de anonimat pe care o au cele două strofe este cauzată de faptul că echipa din Giulești nu a mai reprezentat un club muncitoresc în anii 90”. „Nu este un imn oficial al clubului, a fost preluat de suporteri care s-au identificat cu versurile. Versurile mai puțin cunoscute nu au nimic compromițător, nu ne renegăm istoria. Imnul a început să fie cântat frecvent pe stadion spre sfârșitul anilor 90”, iar versurile acelea nu mai erau adaptate vremurilor pentru că Rapid nu mai era un club muncitoresc”. Între 2001 și 2011, Costache a ocupat funcțiile de manager sportiv, secretar general și director de imagine al clubului.
Fosta glorie a clubului, Ion Goanță, mijlocaș în perioadele 1984-1991 și 1992-1993 nu își amintește cu exactitate dacă imnul clubului se intona în momentul intrării echipe pe teren: „Din ce îmi amintesc eu imnul nu era pus la stația de amplificare. Nici nu cred că era voie, poate îl cânta galeria așa… Nici nu știam despre aceste strofe”. Marius Măldărășanu a venit în Giulești la cinci ani după plecarea lui Goanță și a prins o nouă perioadă de glorie. Nici el nu știa despre existența celor două strofe „tabu”: „Probabil că au preferat o versiune mai scurtă, eu nu știam de aceste versuri. Când jucam eu la Rapid se cânta versiunea actuală. Nu cred că acele strofe au legătură cu comunismul”
Căpitanul Nicolae Stanciu, jucătorul cu cele mai multe meciuri în tricoul clubului din Giulești, îmbrățișează și el teoria imnului scurtat din rațiuni de impact: „Cu încă două strofe s-ar fi lungit prea mult imnul. Cele care se cântă acum sunt valoroase. Nu știu cine a luat această decizie”.
Clubul Rapid: „Da, strofa e o odă la adresa partidului comunist”
Surpriza vine însă chiar din interiorul clubului. Lucian Ionescu, ofițerul de presă al Rapidului, recunoaște că ultima strofă din imn are o componentă socialistă, acesta fiind și motivul pentru care nu este cântată în momentul intrării jucătorilor giuleșteni pe teren la meciurile de acasă. „Ultima strofă este o odă la adresa partidului comunist și era normal să nu fie cântată de fanii noștri care au fost mereu împotriva sistemului comunist”.
Ajuns la 34 de ani, Mihai R. știa de existența strofelor tabu. „Era normal pentru o poezie compusă în anii ’80. Dacă nu ar fi conținut versurile pe care noi nu le cântăm, nu ar fi trecut de cenzură”.
Știai că avem o pagină de Facebook în care discutăm doar subiectele speciale?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER