Acum 12 ani, cerul Bucureștiului arăta altfel. De pe terasa Lăptăriei lui Enache, acum închisă, nu se vedeau turnurile de sticlă din Floreasca sau Piața Victoriei, aflate atunci probabil în imaginația arhitecților. Din cauza acoperișului Teatrului Național, nu se vedea nici turnul mai mic de sticlă comandat de directorul Nicolae Cristea pentru sediul Loteriei Române. Clădirea aflată în spatele fostului Tribunal București fusese ridicată în proporție de 50 la sută de firma SC Alpha Construcții și Investiții Imobiliare, deținută de răposatul Dinu Patriciu .
Ce afacere profitabilă pe banii statului: construcția a jumătate dintr-o clădire cu un cost total estimat la 2,68 milioane de dolari a încărcat devizul până la 11 milioane de dolari. Patriciu făcea parte dintr-o categorie privilegiată: oameni de afaceri legați de Nicolae Cristea prin relații vechi. Cu unii fusese prieten, cu alții coleg de structuri.
Actele care dovedeau lejeritatea lui Cristea în cheltuirea banului public se aflau într-un dosar așezat stingher pe o masă situată la umbră, la doi pași de Intercontinental, între reporterul ProSport, autorul acestor rânduri, și un fost angajat al Loteriei.
Să-l numim Insider pe bărbatul blond, în vârstă de 30 de ani, care – potrivit propriilor spuse – se pregătea să fugă de umbra lui Nicolae Cristea. Teama i se citea pe față. Se temea că telefonul îi este ascultat, că adresa de email îi poate fi spartă, că familia lui va avea de suferit și considera că distanța necesară pentru a fi în siguranță trebuie să înghită și un ocean. Se pregătea să emigreze în America. El a apăsat pe trăgaciul Dosarului Loteria, demersul jurnalistic care, după 12 ani și anchete succesive în mai multe publicații printre care România Liberă, ProSport, Cotidianul și Evenimentul Zilei, a ajuns în instanță și s-a finalizat cu condamnările definitive la câte 4 ani de închisoare pentru Nicolae Cristea și amicul său George Copos, fost finanțator și pe bani publici la Rapid.
N-am enumerat mai sus Gazeta Sporturilor pentru că situația merită mai multe rânduri. Cazul Gsp este unul straniu și încapsulează întreaga putere a omului care a condus Loteria Română ca pe propria afacere.
Pe 9 august 2002, la trei zile după demararea anchetei în ProSport sub semnăturile lui Cătălin Tolontan, Marius Geantă, Decebal Rădulescu și Costin Ștucan, cotidianul de sport patronat, ca și acum, de trustul Intact începea o campanie de presă paralelă împreună cu „fratele” Jurnalul Național. Cu fiecare rând scris, ProSport se scufunda tot mai tare în investigarea neregulilor comise de Nicolae Cristea, în timp ce Gazeta Sporturilor găzduia interviuri cu directorul Loteriei în care acesta dezmințea informațiile apărute în ziarul concurent.
Gazeta Sporturilor publica meritele lui Nicolae Cristea pentru dezvoltarea sportului românesc (9 august 2002) și intențiile judiciare ale acestuia (10 august 2002)
Există un comic de situație molipsitor în implicarea Gazetei și, sunt convins, până și mina serioasă, de procuror militar sau de doctor cardiolog, pe care o afișează mai mereu Cătălin Tolontan se va dezgheța într-un zâmbet. Gazeta nu a preluat niciun rând din acuzațiile aduse de ProSport lui Cristea, în schimb dezmințea niște fapte necunoscute cititorilor săi.
„Dosarul Loteria nu e doar un succes al ziarului nostru, ci al întregii prese!”, au titrat luni, 25 august 2014, colegii de la Gazetă la scurt timp după anunțarea verdictului. Succesul în meseria de jurnalist de investigație, dar mai ales eșecurile, se trăiesc individual.
„Ce au în comun jurnaliștii care publică ocazional story-uri remarcabile care au zguduit lumea captivantă a sportului este faptul că sunt lupi singuratici”, spune Jens Sejer Andersen, directorul organizației Play the Game, care susține jurnalismul independent de investigație în sport.
Descrierea i se potrivește de minune lui Cătălin Tolontan. Energia sa a făcut ca ancheta ProSport în cazul Loteria să-și păstreze ritmul, la fel cum energia sa continuă să genereze anchete în Gazeta Sporturilor, ziarul care acum 12 ani îi oferea lui Cristea, prietenul lui Dan Voiculescu, posibilitatea să înfiereze investigația ce avea să-i aducă, în cele din urmă, căderea. E meritul lui Tolontan că Gazeta nu mai este acum un organ de presă pentru diferiți oameni țâșniți din smârcurile istoriei.
Cristea era amenințat de „teroriști în șlapi„
Pentru a înțelege puterea lui Cristea, iată prima întrebare și primul răspuns din interviul apărut pe 9 august 2002, în pagina 8 din Gazeta condusă pe atunci de Dumitru Graur.
În paginile Gazetei, Nicolae Cristea era „scârbit” de atacurile jurnaliștilor de la ProSport
Domnule Cristea, ce credeți că se întâmplă? Sunteți sub un asediu mediatic de proporții… Din păcate, așa e! După cum se vede treaba, Nicolae Cristea a devenit personajul principal negativ din cauza căruia fotbalul românesc, sportul românesc, plutesc în derivă. Pentru că altfel nu-mi explic de ce un cotidian precum ProSport, în loc să se ocupe, spre exemplu, de eșecurile lamentabile ale echipelor noastre în cupele europene, m-a transformat pe mine în inamicul public numărul unu al fenomenului sportiv de la noi. Toată campania lor, se vede clar, e una concertată. Pornind de la băieții ăia doi în șlapi, care au venit și mi-au luat interviul, pozând în niște persoane bine intenționate, când nu erau de fapt decât doi „teroriști de presă” trimiși cu o misiune precisă împotriva mea.
Teroriștii în șlapi erau Decebal și cu mine. Metafora surprinzătoare a lui Cristea s-a împământenit în acea vară din 2002 în redacția ProSport. Cei patru jurnaliști de investigație erau ținta ironiilor colegiale, inclusiv în ședințele de sumar în care, la un moment dat, simpla menționare a unui subiect legat de Loterie declanșa nemulțumirile reporterilor în pantofi de sport. „Ce nevoie avem noi de cazul ăsta? Ce legătură are cu sportul?„, întrebau cei care scriau materiale respectabile despre alte subiecte la modă în acea perioadă. Era vremea în care Florin Marin demisiona de la Dinamo, Raluca Sandu și Walter Zenga erau implicați într-un scandal legat de consum de droguri, România pierdea cu Norvegia în mocirla din Ghencea.
Teroriștii în șlapi sau lupii singuratici care furau meserie de la șeful lor de haită nu aveau cum să nu fie afectați de anticampania din Gazeta Sporturilor și Jurnalul Național și de atmosfera ostilă generată de acțiunile coordonate dintr-un sediu aflat pe Calea Victoriei. Investigația ProSport a pus în mișcare forțe obscure aflate într-o stare latentă după evenimentele din 1989. Clădirea de peste drum de Muzeul de Istorie devenea o veritabilă Stea a Morții, un furnicar isteric care-și concedia angajații bănuiți că au vorbit.
Începutul anchetei Loteria în ProSport
6 august 2002 – Ancheta ProSport debutează cu un material despre relațiile de afaceri dubioase dintre Loteria condusă de Nicolae Cristea și mai mulți oameni din fotbalul românesc
7 august 2002 – Relația dintre Loterie și oamenii de fotbal George Copos și Dumitru Dragomir este documentată
8 august 2002 – ProSport publică documente care dovedesc că ridicarea noului sediu al Loteriei a generat o scurgere de bani publici către Dinu Patriciu
12 august 2002 – ProSport descoperă trei dintre casele lui Nicolae Cristea, construite în Moeciu, și documentează nereguli la blocurile de apartamente finanțate de Loterie
13 august 2002 – Implicarea lui Nicolae Cristea în Banca Internațională a Religiilor, alături de alți oameni din fotbal, și pierderea unei sume importante din contul Loteriei
14 august 2002 – Ministerul Finanțelor Publice trimite către ProSport un comunicat în care îi ia apărarea directorului Nicolae Cristea
15 august 2002 – Dumitru Dragomir amenință jurnaliștii de la ProSport că vor păți precum cei din Ucraina care „sunt dați în judecată și pac-pac”
15 august 2002 – Jurnaliștii Cătălin Tolontan și Costin Ștucan sunt amenințați cu moartea într-un apel de pe un telefon public
16 august 2002 – Implicarea dubioasă a lui Dumitru Dragomir într-o emisiune de lozuri ale Loteriei
23 august 2002 – Cătălin Tolontan îi trimite o scrisoare deschisă ministrului Finanțelor Publice, Mihai Tănăsescu, în care îi scrie că în el stă speranța românilor în rezolvarea neregulilor de la Loterie
19 august 2002 – Neregulile comise la Loteria Solidarității, o campanie inițiată de Emil Constantinescu în 1999 pentru ajutorarea românilor sinistrați în pe urma inundațiilor
26 august 2002 – Modul în care Nicolae Cristea și-a implicat familia în afaceri cu Loteria
4 octombrie 2002 – ProSport dedică un episod angajaților Loteriei care și-au asumat riscuri uriașe pentru a vorbi cu reporterii ziarului
8 octombrie 2002 – Documentarea unor contracte supraevaluate dintre Loterie și clubul Rapid
Șocul ministrului la vederea actelor aflate în posesia ProSport
Investigația ProSport s-a bazat pe documentele în copie și original scoase de Insider din sediul Loteriei. Alături de ele, ca niște fructe rare ajunse la Cercul Polar, se aflau niște post-it-uri portocalii, pe care Nicolae Cristea scrisese în creion indicații sumare pentru subordonații care trebuia să-l ajute pe fratele său, Romeo. Ovidiu Ioanițoaia avea să povestească efectul pe care vederea acestor „memo”-uri personale l-a avut asupra ministrului Finanțelor Publice, Mihai Tănăsescu. „S-a îngălbenit la față!”, și-a amintit fondatorul ProSport. Dovezile aflate în posesia jurnaliștilor aveau potențialul unei bombe atomice, în cazul în care instituțiile statului ar fi fost, atunci, interesate.
Actele care valorau libertatea unui întreg sistem stăteau în podul casei socrului lui Decebal Rădulescu, ascunse într-un diplomat. Purtau numele de cod „Portocale”, iar povestea lor a fost rememorată marți de actualul analist Digi Sport pe www.gsp.ro.
Insider-ul plecase în Statele Unite, iar jurnaliștii îndurau răbufnirile Forței. La câteva zile după demararea anchetei, contul de mail de pe Yahoo mi-a fost spart. Era singura legătură cu omul care fugise de răzbunarea lui Cristea. Evident, și contul lui fusese „vizitat” de niște băieți specializați în IT.
Amenințarea cu moartea
Pe 14 august, după-amiaza, telefonul mobil al lui Cătălin Tolontan și cel al autorului acestor rânduri au sunat la cinci minute distanță unul de altul. O voce rece a rostit cam același mesaj: „Ai grijă ce scrii, sunt cu ochii pe tine, zilele îți sunt numărate. Atât am să-ți zic, scurt pe doi”. Ne-am anunțat imediat și ne-am întâlnit toți la o secție de poliție din zona Iancului. „A fost cea mai muncită și mai dificilă investigație din viața mea de ziarist”, a recunoscut marți Tolontan pe blogul său, însă atunci presiunea amenințării nu se vedea. Sau fiecare dintre noi își ascundea bine teama. Frica pentru propria viață, grija față de emoțiile pe care amenințările le puteau produce familiei.
Țin minte fața lui Tolo din seara respectivă. Zâmbea, ne amuzam pe seama apărătorilor legii care cărau un găinar de cartier pe scările secției decrepite de poliție. Era evident că administratorul instituției care veghea la siguranța cetățenilor nu mai primise de mult câteva mii de lei pentru o văruială mai de Doamne ajută, iar noi îi ceream să ne protejeze de amenințările unui sistem care înghițea zeci de milioane de dolari cu o lejeritate dezarmantă.
Ancheta a continuat și mai îndârjit. Tolontan muncea ca un nebun, Rădulescu, Geantă și cu mine abia făceam față. Noi detalii ale legăturilor lui Cristea cu George Copos au ieșit la iveală. Pe 8 octombrie, ProSport scria despre presiunile făcute de viitorul condamnat pentru stoparea anchetei.
„Știți cine face cele mai mari valuri pentru oprirea investigației voastre? George Copos”, mărturisea un politician, sub protecția anonimatului. Ce simț premonitoriu a avut Copos! Fostul finanțator de la Rapid, patronul firmei Ana Electronic, primea bani de la Loterie încă din anii ”90 sub diverse forme: ba un contract umflat pentru televizoare în ghișeele Loteriei, ba o sponsorizare pentru Rapid, ba o investiție în construirea bazei de la ProRapid. În total, clubul din Giulești încasase, până în 2002, 1,5 milioane de dolari din bani publici, într-o perioadă în care contractele jucătorilor se învârteau în jurul sumei de 60-70.000 de dolari pe sezon. Rednic spărgea bariera cu 80.000 de dolari pe an.
Delicatesa relațiilor Cristea – Copos a fost însă un banner publicitar plătit de Loterie pentru a fi afișat pe stadionul Giulești. Costul: 175.000 de dolari pe an, de 10 ori prețul pieței în acei ani. Bannerul a fost la acea vreme cel mai scump din istoria publicității post ”89. Între timp, a fost surclasat categoric de bannerele plătite de RCS RDS cu milioane de euro pentru a atârna în sala de nunți patronată de Dumitru Dragomir.
Bucata de plastic nu mai există de mulți ani, însă procurorii au inclus detaliile contractului în rechizitoriul pe baza căruia Copos a fost condamnat. Dintre toți oamenii de fotbal ale căror nume au apărut în Dosarul Loteria, George Copos este singurul care plătește cu privarea de libertate. Ultima pedeapsă se va contopi cu cea din Dosarul Transferurilor, iar Copos va avea suficient timp să mediteze la postura privilegiată pe care a avut-o în relația cu Nicolae Cristea.
Cătălin Tolontan a continuat să producă investigații în paginile Gazetei Sporturilor, după migrarea echipei de la ProSport, în 2003. Una dintre anchete a dus la demiterea ministrului Monica Iacob Ridzi
Decebal Rădulescu a declanșat Dosarul Transferurilor în paginile Gazetei Sporturilor, caz care a fost finalizat de justiție cu pedepse totale de 33 de ani, 3 luni și 10 zile pentru oamenii de fotbal implicați. A migrat către televiziune, iar acum este analist Digi Sport.
Marius Geantă a părăsit echipa Gazetei Sporturilor în 2004 și a intrat în media medicală. A scris editoriale în ProSport până în 2010. Este redactor șef la revista Hipocrate.
Autorul acestor rânduri s-a întors la ProSport la 10 ani după declanșarea anchetei Loteria și, împreună cu Costin Negraru, a lucrat la investigația Mafia Umbrelor care vizează meciurile trucate.
Dincolo de Ocean sau poate în România, un bărbat trecut de 40 de ani semnează Insider la comentariile postate pe Internet. Autorul acestui text îi mulțumește pentru riscurile asumate în 2002.
Colegii de la www.gsp.ro au în mare parte dreptate. Dosarul Loteria este succesul unei întregi prese, dar scheletul este format din curajul individual al unor jurnaliști de investigație. Meritul ziarelor România Liberă, Cotidianul, Evenimentul și ProSport este incontestabil. Cel al Gazetei este certificat în măsura în care energia unui lup singuratic poate exorciza forțele întunecate generate de furnicarul din Calea Victoriei, al cărui zumzet s-a stins. Urmele eforturilor sale disperate rămân însă în rafturile arhivelor.
Fără Insider, tot ce s-a scris în ultima săptămână ar fi fost ca turnurile de sticlă pe orizontul Bucureștiului din 2002.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER