Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.
Alexandra, al patrulea câștig ca valoare, 60.420 de dolari, prin prezența în turul 2
Turneul de Grand Slam de la US Open ar putea însemna și revenirea în prim-plan a Alexandrei Dulgheru (24 ani), jucătoare chinuită de accidentări în ultimii doi ani și care a avut mult de tras pentru a reveni în Top 100. Clasată în prezent pe locul 95, sportiva din București a pus-o la grea încercare pe Maria Șarapova, într-un meci din cadrul turului secund. Alexandra a câștigat primul set cu 6-4, iar rusoaica a fost nevoită să se întrebuințeze serios pentru a întoarce rezultatul: 6-3, 6-2 în următoarele două seturi.
Prin modul cum s-a prezentat la Flushing Meadows, Dulgheru a arătat că are potențial pentru a se regăsi într-un viitor apropiat din nou în Top 50 mondial, unde a staționat săptămâni bune în urmă cu 3-4 ani. La US Open, românca a obținut 70 de puncte WTA, dar și un premiu de 60.420 de dolari. Interesant este faptul că valoarea câștigului ocupă locul 4 într-un clasament personal al veniturilor din tenis, mai bine premiate fiind doar titlurile de la Varșovia (2009, 2010) și un sfert de finală la Miami (2011). Față de anul trecut la Flushing Meadows, când a depășit de asemenea primul tur, Dulgheru a câștigat acum cu aproape 8.300 de dolari mai mult.
Articol scris de Cezara PARASCHIV și Marius HUȚU
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER