Un avocat român, conducător la un club de primă ligă din Australia: „Fotbalul de aici e cu zece ani înaintea celui românesc”

Un avocat român, conducător la un club de primă ligă din Australia:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

Florin Burhală, un român emigrat în Australia înainte de Revoluție, e membru în Consiliul de Administrație și acționar al echipei Melbourne Victory. Burhală a acceptat invitația ProSport de a prezenta fotbalul din Australia, pe care l-a descris drept unul profesionist, care a făcut pași uriași în ultimul deceniu

În urmă cu zece ani, adică în 2004, campionatul de fotbal din Australia a fost anulat din cauza lipsei fondurilor. Pentru a salva fotbalul de la Antipozi, Federația australiană a reînființat campionatul, sub numele de A-League, iar creșterea noii întreceri a fost una progresivă, dar spectaculoasă. Aproape zece ani mai târziu, în 2013, A-League a reușit să îl atragă pe Alessandro del Piero să semneze cu Sydney FC, iar sănătatea financiară a cluburilor este primordială pentru Federația care guvernează întrecerea. O recunoaște și Florin Burhală – un avocat de origine română, care este acționar și director sportiv la Melbourne Victory, echipa care a terminat pe locul 4 în campionatul australian – care spune, însă, că fotbalul din Australia, pe locul 3 în topul celor mai populare sporturi în țara de la Antipozi, este cu zece ani în fața fotbalului din România din punct de vedere al infrastructurii și al potenței financiare.


Florin Burhală (dreapta), alături de prim-ministrul Australiei, Tony Abbott.

A EMIGRAT ÎN 1988 ȘI A JUCAT FOTBAL LA CANBERRA UNITED
Aventura australiană a lui Florin Burhală începe în anul 1988, când a emigrat în Australia, la doar câteva luni după ce a terminat liceul „Mihai Viteazul” din București. Spune că a avut noroc cu o vizită oficială a lui Nicolae Ceaușescu în Australia, întrucât a obținut viza mai ușor. S-a înscris imediat la Australian National University din capitala Canberra, iar în șase ani a obținut licența în drept și contabilitate. „Diferențele au fost foarte mari, ținând cont că veneam dintr-o societate comunistă și am fost transplantați într-una liberă, în care respectul față de persoană era de necontestat. Am lucrat ca muncitor necalificat pe o linie de asamblare unde făceam pompe pentru vopsea”, povestește Burhală, care și-a încheiat studiile în 1995, lucrând alți șase ani la o firmă de avocatură ca senior associate, după care în 2001 și-a deschis propria firmă de avocatură, unde are 12 avocați angajați permanent și 23 sub contract de colaborare.

Atracția către fotbal o avea deja „implantată” în gândire din România, unde jucase între 7 și 16 ani la juniorii lui Dinamo. A continuat fotbalul la Canberra United încă trei ani, dar s-a lăsat și s-a apucat de antrenorat. „În paralel cu munca de avocat, am antrenat aproape la toate nivelele din fotbalul din Australia, mai puțin în prima divizie. Anul acesta nu am mai antrenat la Port Melbourne, echipa pe care o pregăteam, din cauză că am fost plecat din Australia. Am ajutat, însă, să aduc echipa în liga secundă – National Premier League -, iar nivelul formației, cred eu, este de locul 10-12 în Liga 1 din România”, explică avocatul. În paralel, Burhală îndeplinește și funcția de director sportiv la echipa de primă ligă Melbourne Victory, la care este și acționar.

1.78 milioane de euro este bugetul maxim de salarii pe care îl poate avea o echipa din A-League

35.500 de euro este salariul minim pe care îl are un jucator în Australia

FOTBALUL, PE LOCUL 3 ÎN TOPUL CELOR MAI IUBITE SPORTURI ÎN AUSTRALIA
Formația Melbourne Victory a fost înființată în anul 2004, la fel ca majoritatea echipelor care evoluează în acest moment în A-League. „La început nu am fost acționar, ci consultant și, ulterior, membru al Consiliului de Administrație, datorită faptului că aveam legături în lumea fotbalului și puteam oferi consultanță în contabilitate și drept. Din 2009, niște prieteni m-au convins să devin și acționar și, de atunci, m-am implicat și financiar în echipă”, spune Burhală, care a fost alături de echipă la cele două titluri de campioană, cucerite în 2007 și 2009. Avocatul de origine română este, astfel, o parte integrantă a fotbalului dintr-o țară care s-a calificat la ultimele trei Cupe Mondiale. „În acest moment, în Australia, fotbalul e văzut ca un fenomen. În 2004, eram într-o situație fără ieșire, o pot compara cu cea din România. Dar, după înființarea A-League, momentul în care oameni cu experiență în business s-au implicat, fotbalul din Australia a ajuns la ce este azi. Vorbesc despre un business care capătă o popularitate din ce în ce mai mare. Am avut o echipă în finala Ligii Campionilor Asiei – Adelaide United în 2008, o semifinalistă a Ligii, West Sydney Wanderers, dar și echipe precum Melbourne Victory, care aduc peste 15.000 de oameni pe meci la stadion”, spune Burhală. În acest  moment, în Australia, fotbalul este pe locul trei în topul celor mai populare sporturi, după rugby și fotbalul australian. „Dar fotbalul are cei mai mulți jucători legitimați și câștigă tot mai mult teren în fața celorlalte două sporturi. Din ce știu, conducătorilor le e frică, dar nu au cum să stea în fața unui fenomen atât de popular pe plan mondial”, explică directorul lui Melbourne Victory.


Avocatul român este surprins într-un meci caritabil jucat de echipa la care este director sportiv, Melbourne Victory. În sezonul
precedent, formația a atras la meciurile de pe teren propriu 283.507 spectatori, pentru o medie de 21.808 spectatori pe meci

BUGETE ÎNTRE 5 ȘI 10 MILIOANE DE EURO ÎN A-LEAGUE
Totuși, bugetele celor 12 echipe din fotbalul din A-League nu sunt deloc impresionante. Cea mai săracă echipă are la dispoziție circa 5 milioane de euro, în timp ce cea mai bogată se apropie de un buget de 10 milioane de euro. „Nu există investiții masive, totul e un business. Un business pe care îl faci cu inima, dar judeci cu capul, nu îți permiți să greșești. De fapt, Federația nu te lasă să greșești. Sistemul e simplu: Federația deține franciza principală – adică licența echipei – pe care o închiriază unui proprietar. E un model bun pentru că putem negocia mai bine pentru drepturi de televiziune sau sponsorizări majore, iar banii se împart egal între echipe. Avem astfel un echilibru care dă o dinamică aparte competiției. Toți suntem conștienți că nu putem avea un campionat cu doar două echipe. Echipele care se administrează cel mai bine au un succes mai mare”, descrie Florin Burhală sistemul din Australia.

A FOST APROAPE SĂ‚ O PREIA PE OȚELUL GALAȚI
Un alt avantaj al acestui sistem este și transparența, care atrage și tot mai mulți sponsori în fotbalul din Australia. În acest sezon, partenerii Ligii australiene sunt firma de transport aerian Qantas, care asigură deplasările tuturor celor 12 echipe, în timp ce Nike este sponsor tehnic, oferind mingi pentru toate echipele. „Echipele au dreptul de a-și alege proprii sponsori, iar la noi, aceștia asigură 35% din bugetul echipei. Sunt implicați și în diferite evenimente pe care clubul le organizează pentru networking și publicitate. Nu e suficient să iei banii de la un sponsor, trebuie să îi creezi ceva care îi va da valoare investiției pentru că, altfel, nu-și va mai reînnoi sponsorizarea, iar echipa va pierde bani”, spune Burhală. Melbourne Victory a avut, în sezonul trecut, trei sponsori mari: Adecco – o multinațională de consultanță în resurse umane – , Oliana Foods – firmă de produse alimentare -, dar și La Ionică – o avicolă cunoscută din Australia.

Așadar, destule diferențe față de fotbalul din România, în care Florin Burhală a încercat să se implice în această vară, la Oțelul Galați. Preluarea echipei de către firma lui Burhală a eșuat, însă, din cauza unor neînțelegeri între actualul management și cumpărători. „O mare parte dintre oamenii implicați acum în fotbalul din România sunt persoane care nu caută decât să se îmbogățească pe căi mai mult sau mai puțin legale. Eu nu vreau să fac parte din această pătură de oameni care caută notorietate și să se îmbogățească rapid„, explică Burhală decizia de a renunța la preluarea echipei de la malul Dunării.

„ROMÂNII SUNT PREA BUNI SĂ‚ ÎNVEȚE DE LA AUSTRALIENI”
Rugămintea reporterului pentru o comparație între fotbalul din România și din Australia vine normal. Răspunsul pare, la prima vedere, cel puțin ciudat: „Fotbalul australian e cam cu zece ani înaintea celui românesc din punct de vedere administrativ. Tehnic, poate la egalitate, dacă nu un pic înaintea României. S-a implementat deja un program național prin care apar tinere talente, iar fotbalul merge înainte, în România merge înapoi. Indiferent de pătura socială, copiii au o șansă mare, selecțiile se fac pe valoare. Chiar am invitat oameni din România să vină să vadă cum funcționează un club profesionist în Australia, dar n-am primit răspuns, suntem prea buni ca să ne învețe alții”, spune, ironic, avocatul Burhală. Iar fotbalul din A-League pare că va fi din ce în ce mai puternic. În prima parte a sezonului, rivala lui Melbourne Victory, Melbourne City, va putea conta pe David Villa, fost campion mondial și european cu naționala Spaniei. De fapt, City este o echipă deținută de Manchester City, campioana Angliei, care a investit masiv în piețe neexplorate până acum, precum Statele Unite și Australia.

„O mare parte dintre oamenii implicați acum în fotbalul din România sunt persoane care nu caută decât să se îmbogățească pe căi mai mult sau mai puțin legale”
Florin Burhală, director sportiv Melbourne Victory

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriela Lucuțar, detalii de ultimă oră despre înmormântarea lui Silviu Prigoană: 'Mi-a lăsat o listă de dorințe'
Gabriela Lucuțar, detalii de ultimă oră despre înmormântarea lui Silviu Prigoană: 'Mi-a lăsat o listă de dorințe'
Trabzonspor s-a săturat de Denis Drăguș și a făcut anunțul: „Dacă Șumudică îl vrea, să dea banii!”
Trabzonspor s-a săturat de Denis Drăguș și a făcut anunțul: „Dacă Șumudică îl vrea, să dea banii!”
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu care era la masă povestește ce a făcut înainte să-și dea ultima suflare
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu care era la masă povestește…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
"Greşeala din 2003" făcută de Gigi Becali care l-a costat brandul Steaua! Fostul conducător de la CSA rupe tăcerea: "Au…
Șocant: ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană! Ce a spus după ce a căzut cu capul pe masă: „Mă…”
Șocant: ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană! Ce a spus după ce a căzut cu capul pe masă: „Mă…”
Lapoviţă şi ninsoare în Bucureşti. Se va depune strat de zăpadă la noapte
Lapoviţă şi ninsoare în Bucureşti. Se va depune strat de zăpadă la noapte
BANCUL ZILEI. Un ardelean se uită la un tip ce face flotări, apoi începe să-și facă cruce: – D-apăi...
BANCUL ZILEI. Un ardelean se uită la un tip ce face flotări, apoi începe să-și facă cruce: – D-apăi...
Lanţul de erori care a dus la moartea tragică a lui Andrei. A fost consultat de şase medici, dar niciunul n-a vrut să-l opereze
Lanţul de erori care a dus la moartea tragică a lui Andrei. A fost consultat de şase medici, dar niciunul…
Au fost creați ROBOȚII care pot ridica de 1.000 de ori greutatea lor
Au fost creați ROBOȚII care pot ridica de 1.000 de ori greutatea lor
Pensia umilitoare pe care o primeşte de statul român marele rival al lui Gigi Becali: Mi-am rupt picioarele, asta este
Pensia umilitoare pe care o primeşte de statul român marele rival al lui Gigi Becali: Mi-am rupt picioarele, asta este
Silviu Prigoană a slăbit 40 de kilograme în 8 luni. Ce regim a ținut fostul politician, de fapt
Silviu Prigoană a slăbit 40 de kilograme în 8 luni. Ce regim a ținut fostul politician, de fapt
Taxă la bancomate. Anunț pentru toți românii care vor să retragă numerar de la ATM
Taxă la bancomate. Anunț pentru toți românii care vor să retragă numerar de la ATM
Ce au descoperit legiștii la autopsia lui Prigoană! De ce a murit, de fapt
Ce au descoperit legiștii la autopsia lui Prigoană! De ce a murit, de fapt
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Când se joacă derby-ul feroviar CFR Cluj - Rapid Bucureşti. Programul etapei a 17-a a Superligii
Când se joacă derby-ul feroviar CFR Cluj - Rapid Bucureşti. Programul etapei a 17-a a Superligii
Au voie TIR-urile să depășească pe drum european sau pe DN?
Au voie TIR-urile să depășească pe drum european sau pe DN?
Cum au reacționat copiii minori ai lui Silviu Prigoană când au aflat că tata a murit. Adriana Bahmuțeanu a mers imediat la ei
Cum au reacționat copiii minori ai lui Silviu Prigoană când au aflat că tata a murit. Adriana Bahmuțeanu a mers…
×