Fundașul spaniol Chico Flores (27 de ani) a părăsit-o în această vară pe Swansea pentru a semna cu campioana din Qatar, Lekhwiya, echipă pregătită de danezul Michael Laudrup, pe care ibericul l-a avut ca antrenor în Premier League. Fotbalistul nu pare să regrete foarte mult plecarea din Anglia, mai ales că alături de el va fi și frumoasa lui iubită.
Flores a vrut să demonstreze public cât de bine se simte în prezent, astfel că a postat pe Twitter o imagine în care apare într-o cadă plină cu spumă, iar partenera acestuia întinde piciorul drept spre buzele acestuia. „Relax” a fost cel mai inspirat comentariu pe care spaniolul l-a găsit pentru imaginea postată.
Chico Flores este, aparent, foarte îndrăgostit de actuala sa iubită
Chico Flores a plecat de la Swansea la Lekhwiya, alături de coechipierul și conaționalul Pablo Hernandez, pentru o sumă care nu a fost făcută publică. Spaniolul a jucat pentru gruparea galeză în 75 de partide și a obținut pe Liberty Stadium și un trofeu, Cupa Ligii în 2013. „Mă simt ca și cum aș pleca de lângă familie. Chiar mi-a plăcut timpul petrecut aici. Câștigarea Capital One Cup a fost cel mai bun moment al carierei mele”, a spus Chico Flores după plecarea de la Swansea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER