Jucătoarea daneză de tenis Caroline Wozniacki s-a calificat în finală la US Open, ultimul Grand Slam al anului, după ce a beneficiat de abandonul chinezoaicei Shuai Peng.
Wozniacki a câștigat primul set, scor 7-6 (7/1), iar în al doilea conducea cu 4-3, moment în care sportivei chineze i s-a făcut rău și a abandonat. Shuai Peng nu a mai putut continua jocul din cauza crampelor musculare, fiind dusă pe brațe pentru a primi îngrijiri medicale. Revenită pe teren, Peng nu a mai rezistat decât două puncte, după care a căzut iar. Jucătoarea a părăsit terenul într-un scaun cu rotile și a abandonat.
În finală, Caroline Wozniacki o va întâlni pe Serena Williams, care a învins-o fără probleme pe Ekaterina Makarova, 6-1, 6-3.
Wozniacki, numărul 11 mondial, va disputa, la 24 de ani, a doua finală de Grand Slam a carierei, după cea pierdută în 2009, tot la Flushing Meadows, în fața belgiencei Kim Clijsters.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER