În nenumărate discipline sportive, diverse reprezentative naționale ale României au arătat în ultimul deceniu că găsesc de la rar spre foarte rar rezolvare pentru puzzleul complicat al revenirilor atunci când sunt ținute la degetul mic de echipele adverse. Epuizați fizic sau psihic, lipsiți uneori de o comunicare adecvată de pe bancă sau în vestiarul încins de la pauză sau pur și simplu fără asumare a unor responsabilități, componenți ai selecționatelor tricolore au demonstrat în dese rânduri că elanul li s-a inhibat total înainte de finalul unui meci. Exemplele sunt nenumărate și puteți face incursiuni în trecut în funcție de sportul preferat, perioadă apropiată sufletului sau diferitele vedete care v-au ținut lipiți de gardul stadionului sau pixelii televizorului. În acest context, ultima reprezentație a echipei naționale de fotbal U 21 a României, din preliminariile Europeanului din 2015, devine o adevărată lecție de atitudine pentru toate reprezentativele din România care suferă la capitolul mentalitate.
Joi seară reprezentativa Romăniei Under 21 a învins Muntenegru cu 4-3, după ce în prima repriză jucătorii ex-iugoslavi au controlat meciul și au intrat la pauză cu un avantaj de două goluri, scor 3-1. Repriza secundă a fost una dintre cele mai bune ale unei echipe naționale a României, tinerii tricolori, conduși de pe banca tehnică de Viorel Moldovan, reușind să înscrie de trei ori într-un interval de doar 15 minute, prin George Pușcaș (minutul 67), Claudiu Bumba (minutul 79) și Florin Tănase (minutul 82).
ProSport vă prezintă care au fost momentele cheie ale revenirii spectaculoase a tricolorilor. ProSport a identificat trei motive ale evoluției excelente din partea secundă.
1. Cearta de la pauză: „Le-am spus că nu îi recunosc”
Înaintea meciului Viorel Moldovan vorbea despre o minune și fixa ca obiectiv șase puncte din dubla cu Muntenegru și Germania. Optimismul nu l-a părăsit pe selecționer nici în pauză, atunci când elevii săi erau cu moralul la pământ după 45 de minute în care jocul a avut de suferit, iar adversarul a marcat de trei ori: „Le-am spus la pauză că asta nu e echipa mea, că nu îi recunosc, dar că putem să egalăm și chiar să câștigăm.„ Dincolo de discursul lui Moldovan, cele 15 minute petrecute în vestiar au avut și momente tensionate, scoase în evidență de portarul Laurențiu Brănescu: „Domnul Moldovan ne-a încărcat mental, noi ne-am și certat puțin între noi, constructiv bineînțeles, și am reușit să întoarcem rezultatul.” Discuția în contradictoriu a avut efecte pozitive asupra jocului formației noastre
2. Moldovan a schimbat inspirat
Imediat după pauză, el l-a înlocuit pe Cristi Manea cu Dragoș Nedelcu, schimbare în urma căreia Mihai Bălașa a trecut în banda dreaptă a apărării, iar nou-intratul Nedelcu i-a luat locul în centrul compartimentul median. În linia ofensivă, Florin Tănase a fost introdus în locul lui Dorin Rotariu, cel care în primele 45 de minute a avut o evoluție slabă, iar jocul naționalei a căpătat un sens clar. Mult mai atent pe faza defensivă decât Manea, Bălașa a reușit să-l blocheze pe Djordjevic, jucătorul muntenegrean care în prima repriză a marcat de trei ori și a oferit centrarea din care George Pușcaș a marcat golul de 2-3. Decarul Viitorului, Florin Tănase, a avut și el o contribuție esențială, fiind cel care a înscris golul victoriei, în minutul 82. Tănase a fost mult mai activ în flancul stâng decât Rotariu, jucătorul pe care l-a înlocuit, iar intrarea sa a dinamizat atacul României. Așadar, schimbările efectuate de „Moldo-but” au fost unele foarte inspirate, tehnicianul având un merit important în obținerea victoriei.
3. Căderea muntenegrenilor
După pauză lucrurile nu au mai stat însă la fel. Mulțumiți de rezultatul de pe tabelă și cu o atitudine total schimbată față de cea afișată în primele 45 de minute, muntenegrenii au făcut un pas în spate, nu au reușit să acopere zonele terenului la fel de bine și nu au fost capabili să răspundă asaltului declanșat de Bumba și compania. Chiar dacă după primirea golului patru au mai încercat câteva atacuri, tinerii muntenegreni rămân cu o repriză secundă modestă, în special din punct de vedere fizic, mult mai slabă decât prima, în care au dat semne că formează o echipă extrem de valoroasă..
Articol scris de Cristian Voicu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER