Dacă pe teren practicăm contraatacul, în tribune practicăm contratimpul. Victoria din Grecia mi-a readus senzația de inadecvare, de dezacord al nostru cu noi și cu lumea. Naționala asta parcă e veșnic în campanie electorală: alegem un selecționer doar pentru a-l înjura. Nu reușim, astfel, decât să jucăm un fotbal veșnic inflaționist.
Nu vi se pare ciudat să se vorbească și, mai ales, să se dorească plecarea lui Pițurcă tocmai acum, în mandatul în care i s-a fixat un obiectiv? Ce facem, vrem iar un alt antrenor doar pentru a începe o nouă „reconstrucție”? A câta și până când? Ce îi contestăm, de fapt, lui Pițurcă? Selecția și alegerile? Nimeni, niciodată, nu va avea majoritatea. Rezultatele? Deocamdată omul e „pe plus”. Stilul? Păi, vrem să avem fantezia brazilienilor, dar nu suntem brazilieni, vrem rigoarea și seriozitatea nemților, dar nu suntem nemți, vrem frenezia olandezilor, dar nu vom smulge niciodată pământul mării, cerem rezistență și alură nordică, dar nu avem sânge rece. Suntem mereu mofturoși, năzuroși, acri și bovarici. Suntem închipuiți, adică nu suntem noi.
Cineva spunea la un moment dat că înțelepciunea înseamnă bună-dispoziție. Să fim bine dispuși în lume, în acord cu ritmul ei, iată ce nu știm să facem. Am ajuns experți în a dansa când toți dorm și a dormi la timp de petrecere. În loc să ne bucurăm de o victorie, de referință până la urmă, alegem să cârcotim în numele unei estetici îmbufnate.
Ar fi culmea să dăm cu bâta în baltă tocmai acum, când numai cine nu vrea nu merge la Euro! Să-l lăsăm pe Pițurcă (mai vrea el asta?) să își facă treaba până la final. E mediocru? Vrem altceva? Atunci e cazul să ne schimbăm cu toții. Iar asta ar însemna în primul rând să învățăm să alegem până la capăt. Și chiar dacă doare, asta ar însemna să fim bărbați. Abia atunci vom avea o Națională.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER