În cartea sa „Marele circ”, celebrul Pierre Clostermann, as francez al zborului în Cel de-al Doilea Război Mondial, descrie una dintre cele mai dure experiențe de luptă: momentul în care el, în carlinga Spitfire-ului, și neamțul aflat la manșa Messerschmitului se aruncă frontal unul asupra celuilalt. În esență, scena e simplă: cei doi coloși de aluminiu și oțel, aflați la mii de metri altitudine, au curs de coliziune și zboară fiecare spre celălalt cu peste 700 de kilometri la oră. E un război al nervilor. Atât timp cât păstrează cursul, sunt șanse mici să fie atinși de gloanțele celuilalt, dar amândoi știu că unul va ceda, altfel avioanele se vor ciocni în aer. În același timp, cel care va abandona primul cursul de coliziune are soarta pecetluită, pentru că se va expune și va fi inevitabil ciuruit de tunurile adversarului.
Pițurcă și Burleanu sunt acum într-un astfel de joc. Posibilitățile sunt două: fie mențin amândoi cursul de coliziune și în următorii doi ani vor suporta consecințele, fie unul dintre ei abandonează și va fi ciuruit financiar de celălalt.
La cacealma. Pokeristul Piți și activistul Burleanu
Răzvan Burleanu (centru), încadrat de Gheorghe Chivorchian (dreapta imaginii) și Andrei Vochin, un tânăr cu discurs de bolșevic bătrân
Să nu ne lăsăm amăgiți de comunicatul postat de FRF pe site: actualul șef al federației abia așteaptă să scape de Pițurcă. Să ne amintim: a fost una dintre temele sale din campania electorală. După ce a ajuns președintele federației și a văzut contractul lui Pițurcă, Burleanu a dat, aparent, înapoi, renunțând la declarațiile publice prin care spunea că ar vrea alt selecționer. Dar, în cele șase luni de când a venit la putere, a făcut cel puțin două demersuri în acest sens: a căutat un sponsor care să fie dispus să plătească banii pentru rezilierea contractului lui Pițurcă și l-a contactat pe Bölöni, pentru a vedea dacă tehnicianul e dispus să revină la cârma naționalei. Ultimele evenimente, când a mărit diurna fotbaliștilor și a instituit primele de punct pentru tricolori, fără a face același lucru cu Pițurcă și stafful său, arată clar ce gândește Burleanu.
Pițurcă simte această presiune și probabil că dă acatiste pentru Mircea Sandu, cel care a acceptat clauzele din contract care acum îl protejează (dar îl și leagă) atât de bine. Atras de mirajul petrodolarilor, selecționerul ar vrea să plece la arabi, dar n-are bani să plătească despăgubirea de 1,4 milioane de euro. Saudiții, în schimb, i-ar cere o diminuare a contractului, dacă i-ar plăti clauza.
Pițurcă și Burleanu mențin acum cursul de coliziune, deși știu că unul va ceda, dacă nu vor să iasă amândoi în pierdere. Niciunul nu are de gând să-l suporte pe celălalt până în 2016. Aparent, selecționerul, un jucător înnăscut, are avantaj. Știe să joace la cacealma, toată viața a făcut asta, blufează pe teren și-n afara lui cu o nonșalanță remarcabilă. „Îi spuneam Satana pentru modul în care știa să joace poker. Niciun mușchi nu i se clintea pe față. Nu puteai niciodată să-l «citești», plusa cu aceeași mimică indiferent dacă avea în mână careu de ași sau chintă spartă”, povestea în 1998 unul dintre prietenii lui Pițurcă de la Târgu Jiu, alături de care fusese prins în flagrant de miliție în 1981 jucând jocuri de noroc pe sume fabuloase la acea vreme. Actualul selecționer a fost judecat cu public atunci, la cinematograful din oraș, și condamnat la câteva luni de închisoare contravențională.
Deci Pițurcă face acum, aparent, ceea ce știe cel mai bine: ar vrea să plece, dar merge la bluf, mimând nepăsarea. Rămâne de văzut dacă Burleanu e la fel de bun la jocul ăsta. Până acum, noul șef al federației a trădat alte aptitudini. Este fără scrupule – l-a îngenuncheat pas cu pas pe Mircea Sandu, zdrobindu-l aproape cu satisfacție -, se pricepe la loviturile sub centură și la jocurile de culise – modul în care s-a înhăitat cu Chivorchian și a „scurs” documentele din FRF arată acest lucru -, are un discurs de autentic activist bolșevic, a la Ion Iliescu. Astăzi, tânărul cu metode și vorbe de anii ”50-”60 a jucat tare prima rundă cu Pițurcă. A mimat bine interesul pentru respectarea contractului și așteaptă că selecționerul să vireze, expunându-se decisiv. E o luptă interesantă, cu miză de 1,4 milioane de euro. Bani care fie vor intra în buzunarul lui Pițurcă, fie în conturile federației lui Burleanu.
Poveste cu stilouri Montblanc, ceasuri de aur și jocul aparențelor
Pițurcă își privește ceasul, în drum spre întâlnirea cu emisarii de la Al Ittihad. Arabii îl vor fi privit și ei cu interes, la negocieri. FOTO: Alexandru Hojda
„Să vă spun ceva, mi-a zis asta fostul meu impresar despre cum să te prezinți la o negociere cu arabii. Înainte de costum, înainte de toate, trebuie să ai trei lucruri: să semnezi cu stilou Montblanc, ceasul trebuie să fie scump, iar dacă ești fumător, trebuie să ai brichetă Dupont”, îmi povestea Ilie Balaci astă-primăvară, într-un interviu, despre prima sa experiență la o echipă din Peninsula Arabă. Balaci a fost primul antrenor român care a pregătit acolo echipe, reușind și performanțe bune.
Fostul mare jucător afirmă că, atunci când te așezi la negocieri, indiferent cât ești de bun, interlocutorii te evaluează mai întâi după aparențe. În cazul său, Balaci afirmă că tactica a dat roade: „Mă cheamă președintele clubului, a doua zi, să reînnoim contractul. Ei, nu știu ce m-a apucat, mă dusei să mă tund. Așa cum sunt acuma. Intrai și-mi luai un costum Armani, cu o cravată. Mi-am luat bricheta, second-hand. Îmi luai și Montblanc-ul și un ceas din aur. M-am dus, l-am așteptat. «Cât îmi dai?» «17.000 pe lună» «Dar îmi dai 70.000 la semnătură?» «Da!»”. Simplu, fără negocieri. Ilie crede că acel efect vizual al primei întâlniri a contat și după aceea, președintele clubului Al Ain făcându-i cadou, când a câștigat Cupa, un ceas din platină bătut cu diamante în valoare de 104.000 dolari: „Doar 10 sunt în lume. Mi l-a adus șeful securității statului pe o tavă. Numai cutia costa vreo 400 de parai”.
E interesant dacă ținuta abordată marți de Pițurcă la negocieri i-a impresionat pe arabi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER